Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce restricții intră în vigoare vineri, la ora 20.00, și pentru ce localități?

7620935-mediafax_foto-eduard_vinatoru_2.jpg

Image source: 
Mediafax Foto

Peste 5.800 de cazuri noi de COVID-19 raportate vineri. Din ce în ce mai îngrijorătoare este situația de la Terapie Intensivă. 1454 de pacienți sunt în prezent internați în stare gravă la ATI, iar în spitalele Covid din țară mai sunt libere la terapie intensivă doar câteva zeci de paturi rezervate celor care fac forme grave ale bolii. Între timp, ne pregătim pentru primul weekend cu restricții, de vineri seară până duminică.

Secțiile ATI, aproape pline

5.808 cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul total al îmbolnăvirilor fiind de aproape un milion de cazuri confirmate de la începutul pandemiei. Potrivit celor mai recente date publicate de Grupul de Comunicare Strategică, în ultima zi au fost efectuate aproape 40.000 de teste PCR și antigen.

La Terapie Intensivă, situația continuă să fie din ce în ce mai gravă. Sunt internați aici un număr record de 1.454 de pacienți, în condițiile în care limita maximă a capacității este de 1500 de paturi pentru pacienții cu forme grave ale bolii. În fine, în ultimele 24 de ore, au murit încă 145 de pacienți cu COVID-19.

În ceea ce privește distribuția cazurilor pe localități, topul este condus în continuare de ​București, cu 1072 de cazuri noi, urmat de Cluj (cu 572 de cazuri noi) și Timiș, unde s-au înregistrat cu 321. Urmează în ordine Ilfovul, cu 311 noi cazuri și Brașov cu 274 de cazuri noi. La polul opus al ierarhiei sunt județele Gorj, Tulcea, Harghita și Maramureș, cu mai puțin de 50 de noi îmbolnăviri.

Restricții noi de circulație și activitate

Referitor la noile reguli impuse de autorități pentru limitarea răspândirii virusului, în localitățile în care rata de infectare este de peste 4 cazuri la mia de locuitori, carantina de noapte se aplică vineri, sâmbătă și duminică mai devreme decât până acum, cu începere de la ora 20.00, în timp ce de la ora 18.00 se închid magazinele, precum și toate "activităţile de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise sau deschise, publice sau private". Restricțiile expiră dimineața, la ora 5.00.

În localitățile în care incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori depășește 7,5 aceste măsuri se aplică pentru toate zilele săptămânii.

Restricțiile de circulație se aplică tuturor persoanelor, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă şi locul de desfăşurare a activităţii profesionale;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea sau însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Prin excepţie, în afara intervalurilor de restricții, își pot desfășura normal activitatea farmaciile, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și de mărfuri.