
Social
SUA: Alertă de securitate la Capitoliu. Un polițist a fost ucis iar atacatorul a fost împușcat mortal
capitoliu.jpg

În urma acestui incident de securitate, clădirea Capitoliului a fost închisă temporar, afirmă surse citate de postul NBC News.
Potrivit unor surse citate de CNN, în apropierea sediului Congresului SUA au fost auzite focuri de armă, fiind vorba probabil de eforturile autorităţilor pentru imobilizarea agresorului.
"Poliţia Capitoliului răspunde la punctul de acces de nord, din zona Bulevardului Constituţiei; există informaţii că un individ a lovit cu un vehicul doi agenţi de poliţie", a comunicat Poliţia Capitoliului.
Conducătorul vehiculului a fost imobilizat şi reţinut. "Ambii agenţi de poliţie au fost răniţi. Cei doi agenţi şi suspectul au fost transportaţi la spitale, dar au decedat în scurt timp", a mai precizat Poliţia Capitoliului.
Biroul Federal de Investigaţii oferă susţinere Poliţiei Capitoliului, care a comunicat că autorul atacului cu vehicul a fost împuşcat de agenţi de poliţie după ce a coborât din autoturism şi a încercat să atace cu un cuţit.
Individul era în stare critică şi a decedat în drum spre spital, au declarat sursele citate.
În incident au fost răniţi şi doi agenţi ai Poliţiei Capitoliului, unul pierzându-și viața la spital.
Autorităţile încearcă să afle motivul atacului de la Washington, dar, potrivit informaţiilor preliminare, atacatorul nu face parte din niciun grup terorist internaţional cunoscut.