Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Afganistan: Studenții dau examen afară, direct pe zăpadă

afgan_bun.png

Studenți din regiunea Daykundi, Afganistan, în timpul unui examen
Image source: 
© Arif Rahmani via France24

Mai multe imagini realizate în provincia Daykundi, din centrul Afganistanului, cu studenți stând direct pe zăpadă în timpul examenelor anuale de admitere la universitate, au fost distribuite recent pe mai multe rețele de socializare. Situația durează de ani de zile.

Potrivit observatorului France 24 din regiune, problema are legătură cu discriminarea comunității Hazara, un grup etnic foarte numeros în această provincie dar marginalizat în Afganistan.

Sesiunea pentru examenele de admitere la universitate încă nu a început oficial în Afganistan, dar în unele zone rurale examenele sunt organizate mai devreme, datorită problemelor logistice și a lipsei de cadre didactice.

Imaginile au fost postate pe Twitter de Arif Rahmani, parlamentar din Opoziție și membru al unei mișcări care militează pentru drepturile grupului etnic Hazara. Acesta s-a făcut cunoscut în timpul demonstrațiilor din 2016 când protesta împotriva anulării, de către președintele Ghani, a unui proiect pentru introducerea și folosirea energiei electrice în regiunile locuite de acest grup etnic.

„Actualul guvern dă dovadă de o discriminare etnică și tribală care nu va fi uitată niciodată”, notează Arif Rahmani în descrierea uneia dintre fotografii.

Fenomenul este departe de a fi nou. În fiecare an sunt publicate fotografii care arată cum candidații susțin examenele afară direct pe zăpadă, și doar rareori pe scaune.

Mulți internauți, dar și presa afgană se întreabă în mod regulat de ce sistemul lor de învățământ rămâne slab dezvoltat, în ciuda faptului că Afganistan a primit, din 2002, mai mult de 137 de miliarde de dolari SUA pentru reconstrucția țării.

În această serie de postări pe Twitter, mulți afgani își împărtășesc amintirile în legătură cu acest mod de a susține exemenele. Primul tweet, în dialectul dari, arată examenele care au loc în provincia Daykundi în martie 2021.

În tweet-urile în limba engleză, un internaut își amintește că a susținut examene pe zăpadă acum 20 de ani; un altul vorbește despre bunicul său care a făcut-o acum 80 de ani.

Discriminare cu premeditare

 Ahmad este un activist pentru drepturile omului în Afganistan. Iată cum explică el situația:

,,În Afganistan, examenele anuale de admitere la universitate au loc în prezența unor reprezenanți de la Autoritatea Națională de Examinare Afgană, care sunt trimiși special din Kabul. De aceea, în regiunile centrale și nord-estice, care sunt mai puțin dezvoltate decât restul țării, examenele au loc cât mai devreme posibil, din cauza problemei logistice.

De obicei, în aceste regiuni, cum ar fi provinciile Daykundi și Bamyan în centru, sau Takhar și Badakhshan în nord-est, sunt mulți candidați. Deseori, nu există clădiri suficient de încăpătoare care să poată oferi studențiilor spațiul necesar. O altă problemă este că nu există suficientă energie electrică. Adesea, școlile locale nici măcar nu au suficiente scaune pentru elevii care susțin examene.

Aceste regiuni subdezvoltate nu sunt aproape deloc populate de paștuni [din cei aproximativ 31 de milioane de locuitori din Afganistan, 42% sunt paștuni, 27% tadjici, 9% Hazara, 9% uzbeci, 4% Aimaks, 3% din turci și 2% Baloch]

Guvernele dominate succesiv de paștuni nu dau atenție minorităților, iar actualul guvern al președintelui Ashraf Ghani este chiar mai rău decât predecesorii săi. În timp ce în alte regiuni lucrurile s-au schimbat și au evoluat mult, în această regiune nu s-a schimbat nimic de zeci de ani”.

Bugetul de stat afgan pentru dezvoltare este de aproximativ 1,8 miliarde de dolari anual, din care 12% pentru educație. Dar, potrivit unui raport din 2017 al Biroului Suprem de Audit din Afganistan, milioane de dolari lipsesc și nimeni nu știe unde sau cum i-a cheltuit guvernul afgan.

Indicele de corupție din Afganistan este unul dintre cele mai mari din lume, între 180 și 165, ceea ce o face a cincea țară cea mai coruptă din Asia după Turkmenistan, Coreea de Nord, Yemen și Siria.

 

Traducere de Magda Savițchi, după France24