
Social
Peste 55.000 de români, vaccinați în ultimele 24 de ore. A scăzut numărul celor imunizați cu AstraZeneca
vaccine-6109522_1920.jpg

Dintre cele 55.339 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 24.901 au primit prima doză de vaccin, iar 30.438 a doua doză.

47.814 persoane au primit vaccin de la Pfizer, 4.954 de la Moderna și 2.571 vaccin de la AstraZeneca.

Potrivit raportării, numărul românilor care au fost vaccinați cu AstraZeneca este cu aproape 1.000 mai mic decât în ziua precedentă, respectiv 6 aprilie.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate 2.180.807 de persoane, dintre care 1.288.487 au primit ambele doze de vaccin. În ultimele 24 de ore au fost raportate 164 de reacții adverse, 27 de tip local, restul de tip general. Din decembrie 2020, au fost înregistrate 11.600 de reacții adverse, dintre care 5.405 după Pfizer, 5.245 după AstraZeneca și 950 după Moderna. CNCAV precizează că 92 de reacții adverse sunt în curs de investigare.