Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Evacuarea pacienţilor de la Spitalul Foişor: "Vlad, demisia! Situația putea fi evitată dacă se blocau internările" (interviu)

Viorel Huşanu, preşedintele Sanitas Bucureşti, cere demiterea ministrului Sănătății Vlad Voiculescu după decizia de evacuare de urgenţă a pacienţilor Spitalului de Ortopedie Foișor. Spitalul Foişor din Bucureşti devine, de sâmbătă, spital COVID, pacienţii non-COVID fiind mutaţi în alte unităţi spitaliceşti..  

„Opriţi-vă!!! Aşa nu se mai poate! Domnule ministru... Pacienţi, unii abia operaţi, mutaţi în miez de noapte... în Secolul 21!? Aproape toţi cei o sută de pacienţi care necesitau spitalizare, sunt trimişi acasă!! Doar 12 transferaţi la alte spitale?!Încerc să înţeleg cum se poate aşa ceva într-o ţară membră a UE, NATO, o ţară în care se presupune că există respect pentru pacient şi drepturile sale... Sunt şocat şi nu înţeleg cum este posibil să asistăm la astfel de scene groteşti şi incredibile, care pun în situaţii incredibile pacienţii şi personalul medical. Nu ştiu cine a pregătit şi coordonat o astfel de acţiune. Cred că este clar pentru toată lumea modul superficial şi prost în care este gestionată această criză sanitară de unii, era să scriu oameni, vremelnic puşi în funcţii care le depăşesc competenţa şi bunul simţ. Sunt şocat şi trag un semnal de alarmă în ultimul ceas. Ajunge! Solicit persoanelor cu decizie să ia atitudine! Opriţi-vă domnilor şi plecaţi acasă! Aşa nu se mai poate!”, a scris pe Facebook, Viorel Huşanu.

Preşedintele Sanitas Bucureşti îi cere ministrului Sănătății Vlad Voiculescu să demisioneze.

"Pentru că este revoltător ce s-a întâmplat aseară și ce se întâmplă de când este ministru al Sănătății. Nu a făcut absolut nimic. Situația de aseară putea fi evitată doar  dacă blocau internările. Dacă 3 zile, nu mai internau nimic, pacienții erau externați normal din spital și nu ar mai fi avut de suferit. (...) Se poate face transformarea unui spital dar foarte bine gândit. Puteai pune niște tuneluri, containere prin care să treacă acești pacienți. Gândiți-vă că ei s-au operat cu nici 24 de ore înainte și au trecut pe lângă zeci de persoane- jandarmi, populație, medici, asistenți- posibil infectate cu SARS-Cov-2. Ei sunt vulnerabili când ies din spital, ce se întâmplă cu ei?" explică la RFI, Viorel Hușanu, președintele Sanitas București. 

ASCULTĂ AICI INTERVIUL INTEGRAL: 

Managerul Spitalului „Foișor” a întârziat „nepermis” documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar, iar acest fapt a pus o parte din pacienții spitalului într-o situație regretabilă, a transmis Ministerul Sănătății. Instituția explică de ce s-a luat decizia transformării Spitalului „Foișor” în spital suport-COVID.

"Nevoia locurilor suplimentare în București nu este ceva ce poate fi pus vreun moment în discuție. În acest moment, 29 pacienți Covid-19 sunt intubati și ventilați în secțiile UPU din București. Transformarea spitalului Foișor în spital Covid-19 a fost soluția identificată de Departamentul pentru Situații de Urgență și avizată de Ministerul Sănătății în cursul zilei de astăzi.Această decizie a fost luată datorită faptului că Spitalul Foișor are 26 de paturi ATI, 6 medici ATI - și în momentul deciziei avea numai 3 pacienți internați în ATI. De asemenea, a fost identificată resursa umană de specialitate care să poată, împreună cu specialiștii Spitalului Foișor, oferi pacienților Covid-19 îngrijirea de care au nevoie. Evacuarea și transferul pacienților Covid-19 negativ care au fost internați la Spitalul Clinic Foișor este în sarcina DSU, sub coordonarea Dr. Bogdan DINU din cadrul UPU-SMURD București. Pentru demararea procesului de evacuare a fost necesar acceptul spitalului, spital ce aparține de ASSMB, aflat sub autoritatea Primăriei Municipiului București. Spitalul Foișor a fost informat încă de dimineață despre iminența transformării spitalului. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11:00.La orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar.Întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienții spitalului într-o situație regretabilă. Modul cum a decurs evacuarea este regretabil și ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate.În Spitalul de Ortopedie Foișor erau internați un număr de 105 pacienți. 13 dintre aceștia au fost transferați cu ambulanțe SMURD și SABIF: 1 la Elias, 4 la Floreasca, 5 la Universitar, 1 la Bagdasar, 1 la SJU Buzau, 1 cu ambulanța la domiciliu în Galați. Dintre ceilalți 92 pacienți, 25 erau programați pt intervenții chirurgicale iar 67 erau pacienți deja operați, care urmau sa fie externați la domiciliu. Toți pacienții au fost externați de către medicii curanți, ținând cont de starea lor de sănătate și de indicațiile de tratament. Conform informațiilor disponibile la nivelul Ministerului Sănătății, pentru toți cei care au solicitat acest lucru a fost chemată o ambulanță.Ministerul Sănătății va urmări alături de Departamentul pentru Situații de Urgență situația tuturor pacienților transferați din spitalul Foișor.Ministerul Sănătății va depune eforturi alături de Departamentul pentru Situații de Urgență pentru operaționalizarea de urgență a îngrijirii pacienților Covid-19 în spitalul Foișor.Ministerul Sănătății va solicita o analiză amănunțită a cauzelor pentru situația creată și pentru modul în care s-a desfășurat intervenția."