Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Zborurile private în spațiu, pregătite de lansare

virgin_galactic.png.jpg

Virgin Galactic e una din companiile care a dezvoltat aeronave capabile să trimită clienţi privaţi timp de câteva minute la o mică distanţă deasupra frontierei cu spaţiul, un zbor denumit suborbital. Sursa: AFP/File

Câteva sute de persoane şi-au cumpărat deja bilet şi s-au antrenat pentru o călătorie spectaculoasă: câteva minute sau câteva zile de imponderabilitate în spaţiul cosmic. Aceşti pasageri, bogaţi sau foarte norocoşi, complet începători, se pregătesc să se îmbarce într-una din numeroasele misiuni private pe punctul de a fi lansate, relatează AFP.

La 60 de ani după ce omul a depăşit pentru prima dată şi această ultimă frontieră, turismul spaţial, prima etapă din deschiderea spaţiului pentru marele public, va deveni în curând o realitate.

Două companii, Virgin Galactic şi Blue Origin, dezvoltă în prezent aeronave capabile să trimită clienţi privaţi timp de câteva minute la o mică distanţă deasupra frontierei cu spaţiul, un zbor denumit suborbital.

''Cea mai vârstnică persoană pe care am antrenat-o avea 88 de ani'', a declarat pentru AFP Glenn King, directorul programului de pregătire spaţială de la Nastar Center, o companie privată care are parteneriate cu actori importanţi din domeniu.

Aproape 400 de viitori pasageri ai Virgin Galactic, mulţi dintre ei ''bărbaţi sau femei de afaceri'', s-au antrenat deja în centrele speciale din Pennsylvania, Statele Unite.

Programul de formare durează doar două zile: cursuri teoretice într-una dintre dimineţi, apoi mai multe simulări în centrifuge speciale. Un braţ cu o lungime de aproape opt metri în rotaţie rapidă reproduce forţa G corespunzătoare aeronavelor în care va zbura clientul. La faţa locului, se află și o echipă medicală.

Înainte, pentru NASA, antrenamentele puteau dura ''doi ani'', dar astăzi sunt reduse la câteva zile ținând cont de numărul mare de clienți.
Acest lucru este posibil întrucât cei instruiți  ''sunt totuși doar nişte pasageri'', care nu au altceva de făcut decât să ''se relaxeze şi să admire priveliştea''.

Rata de reuşită a programului este de ''99,9%'', mai spune directorul programului de pregătire spaţială de la Nastar Center. 
Pregătirea constă în cea mai mare parte din a-i asigura că pot suporta acceleraţia - contra unei sume modice cuprinse între 4.000 şi 10.000 de dolari, în funcţie de nevoile de pregătire. Cea mai mare problemă a  programului ''spaţiu pentru toţi'' este preţul.

În cazul Virgin Galactic, compania miliardarului britanic Richard Branson, circa 600 de persoane au cumpărat deja bilet la costuri cuprinse între 200.000 şi 250.000 de dolari. Pe listele de aşteptare se află alte mii de persoane.

Debutul operaţiunilor este prevăzut pentru ''începutul lui 2022'', iar compania preconizează pentru viitor 400 de zboruri pe an. Blue Origin nu a comunicat nici preţul, nici calendarul zborurilor.
Și totuși cine este apt pentru un zbor în spațiu, chiar și din postura de simlu turist? Practic, ''nu e nevoie să fiţi într-o stare perfectă de sănătate pentru a putea merge în spaţiu'', a subliniat Glenn King, care precizează că a antrenat persoane cu proteze, diabet sau implanturi osoase.

Agenţia americană de reglementare în domeniul aviaţiei a recomandat încă din 2006 ca viitorii ''pasageri comerciali'' ai zborurilor suborbitale să completeze ''un simplu chestionar'' referitor la antecendetele medicale, dar şi la sănătatea mintală.

Chestionarul este mai detaliat şi este asociat efectuării unor investigaţii (analize de sânge, radiografii, analize de urină) pentru zborurile private orbitale care merg mai departe şi durează o perioadă mai îndelungată.

În paralel, sunt oameni deja care vizsează să zboare pe lună și asta fără a fi astronauți. Astfel de misiuni, ale căror costuri se ridică de data aceasta la milioane de dolari, sunt prevăzute de compania miliardarului Elon Musk, SpaceX, care preconizează să trimită patru persoane anul acesta.

În septembrie, ''Inspiration4'' va fi prima misiune din lume care va trimite în spaţiu doar civili, fără a fi însoţiţi de un un astronaut profesionist. Miliardarul american Jared Isaacman a închiriat pe cheltuiala sa o rachetă Falcon 9 care va transporta trei pasageri pentru o excursie de trei zile.

Apoi în ianuarie 2022, compania Axiom Space prevede să trimită un fost astronaut şi trei turişti la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Compania preconizează zboruri către ISS la fiecare şase luni, a precizat aceasta pentru AFP.

Şapte turişti au ajuns deja pe avanpostul orbital între anii 2001 şi 2009. Călătoriile au fost intermediate de compania Space Adventures, care a încheiat totodată un acord cu SpaceX pentru a trimite patru clienţi pe orbita Terrei timp de mai multe zile, posibil în 2022.

În cele din urmă, teoretic în 2023, miliardarul japonez Yusaku Maezawa a rezervat un zbor la bordul unei alte rachete a SpaceX, aflată în curs de dezvoltare, pentru a face turul Lunii, alături de alţi opt norocoşi care urmează să fie selectaţi.
În aceste condiții apare întrebarea pe când vom putea vorbi despre turismul spațial de masă?Dificil de spus, potrivit expertului din acest sector Robert Goehlich, din partea Embry-Riddle Aeronautical University. ''Un nou investitor ar putea accelera calendarul'' sau un accident, dimpotrivă, l-ar întârzia.

Trebuie întruniţi însă trei factori: securitate, rentabilitate şi... respect faţă de mediu. Acest ultim aspect ''va căpăta un rol dominant'' în anii următori, a mai explicat expertul.