
Social
Calvarul unui francez care are de ispășit 16 ani și 8 luni de închisoare în Turcia
francez.png

Avocații săi și rudele se luptă de ani de zile ca el să fie repatriat în Franța. Aceștia au decis să facă public cazul pentru a pune presiune pe autoritățile franceze.
„Plâng în fiecare zi și mă rog ca un miracol să se întâmple. Nu îmi pot imagina să fiu închis aici timp de 16 ani și 8 luni”.
În scrisorile trimise familiei sale din închisoarea Giresun din nord-estul Turciei, și consultate de echipa postului de televiziune francez France 24, francezul Fabien Azoulay cere ajutor. Încarcerat de aproape patru ani pentru „import de stupefiante”, el cere statului francez să îl repatrieze pentru a-și ispăși pedeapsa în țara sa.
Fabien Azoulay, în vârstă de 43 de ani, homosexual de origine evreiască, relatează cum zilnic este hărțuit, maltratat și amenințat. „Condițiile în care este deținut sunt un atac la adresa demnității umane”, semnalează Sophie Wiesenfeld, doctor în drept și președintele comitetului de sprijin al lui Fabien Azoulay, contactată de echipa postului de televiziune francez France 24.
Doamna Carole-Olivia Montenot, una dintre avocatele lui Fabien Azoulay, contactată de echipa France 24, urmărește neputincioasă coșmarul trăit de clientul său. „Este o catastrofă. Este intimidat, colegii din închisoare încearcă să îl oblige să se convertească la islam și să spună cinci rugăciuni pe zi. El este hărțuit și din cauza orientării sale sexuale”, spune ea indignată.
„Suntem atât de mulți. Noaptea, pentru a merge la toaletă, trebuie să ai grijă să nu îi calci pe ceilalți. Dacă îi trezești, au crize de nervi și știu să răspundă doar cu violență”, scrie Fabien într-una dintre scrisorile trimise unei rude.
Un stupefiant interzis recent în Turcia
Când a venit în Turcia în urmă cu aproape patru ani, lui Fabien Azoulay nici prin gând nu-i trecea că va ajunge în iadul închisorilor turcești. În timpul unui sejur în Istanbul organizat cu scopul unui implant de păr, el a cumpărat de pe un site lituanian, pentru suma de aproximativ 300 de lire, un drog sintetic la modă la petreceri și în cercurile persoanelor gay, care i-a fost livrat la hotel.
„Acest produs fusese interzis prin decret în Turcia cu câteva luni înainte. Cu toate acestea, site-ul care oferea produsul spre vânzare nu și-a actualizat lista țărilor în care produsul este interzis. Prin urmare, atunci când l-a comandat, Fabien Azoulay nu știa că produsul fusese clasificat ca stupefiant în Turcia”, explică doamna avocat Carole-Olivia Montenot.
La vamă coletul a fost depistat și urmărit până în camera de hotel a lui Fabien Azoulay, care a fost interogat imediat după.
Soarta lui a fost decisă pe 27 februarie 2018 în urma unei „audieri expeditive care a durat în jur de cincisprezece minute, cu traducerea inclusă”, potrivit doamnei Carole-Olivia Montenot. Instanțele judecătorești îl condamnă pe cetățeanul francez la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, care va fi apoi redusă la 16 ani și opt luni datorită bunei purtări din timpul audierilor.
În ciuda lansării unei proceduri de judecată a apelului și a unui recurs în anulare, instanțele turcești nu dau curs acestora și confirmă hotărârea primei instanțe, fără audiere sau dezbatere. Sentința lui Fabien a fost definitivată în ianuarie 2019. Cinci luni mai târziu, avocații săi au depus o cerere de transfer pentru ca el să își poată executa pedeapsa pe teritoriul francez.
La acea vreme, el era încarcerat într-o închisoare din Maltepe, un cartier din Istanbul. Fabien Azoulay își ține ascunsă confesiunea religioasă și explică într-o scrisoare trimisă unei prietene că „jihadiștii încearcă să radicalizeze alți deținuți”.
În această închisoare supraaglomerată, el spune că a fost forțat să spună rugăciuni islamice, a fost victima violenței fizice și chiar a asistat la o crimă.
„Un grup de patru sirieni i-au tăiat gâtul unui tip. Dormeam când toate acestea s-au întâmplat, dar țipetele deținuților m-au trezit. A fost înfricoșător să văd sânge peste tot, mai rău decât într-un film de groază.
Am aflat mai apoi că deținutul care a murit a făcut avansuri unuia dintre sirieni și că, în numele lui Allah, a trebuit să plătească cu viața din cauza homosexualității sale”, a povestit el în acea scrisoare.
Victimă colaterală a tensiunilor dintre Paris și Ankara?
Deși a încercat să-și ascundă orientarea sexuală față de alți deținuți, a fost victima unui atac homofob în noiembrie 2019. „Un deținut știa că el este homosexual. În mijlocul nopții, acesta i-a turnat apă clocotită pe corp, provocându-i arsuri de gradul doi. A fost transferat la spital”, detaliază Carole-Olivia Montenot.
Avocații lui Fabien Azoulay au sesizat Ministerul Afacerilor Externe de la Quai d’Orsay și astfel s-a organizat o întâlnire de urgență. În timpul întâlnirii, Ministerul francez propune transferul într-o altă închisoare din Turcia. Avocații refuză, susținând în continuare cererea inițială, și anume repatrierea.
În ciuda opunerii din partea avocaților, Fabien Azoulay a fost mutat în cele din urmă la închisoarea la care se află în prezent, la 800 de kilometri de Istanbul.
„Acolo este și mai izolat decât la Istanbul. Familia nu-l mai poate vizita, deoarece zona este înconjurată de jihadiști și, prin urmare, este periculoasă”, precizează Sophie Wiesenfeld, fondatoarea think tank-ului franco-britanic (grup de experți) The Hexagon Society, care se ocupă în special cu apărarea drepturilor omului.
Scrisorile și scurta conversație telefonică săptămânală cu fratele său sunt singurele mijloace de comunicare de care acesta dispune.
În momentul de față procedura de repatriere se află tot în impas. „Cererea de transfer a lui Fabien Azoulay depusă în noiembrie 2019 n-a cunoscut nicio evoluție de aproape doi ani”, aflăm dintr-un comunicat scris de avocați, datat 8 aprilie 2021.
Cum se explică acest status quo? Din perspectiva lui Sophie Wiesenfeld, „Fabien Azoulay este o victimă colaterală a neînțelegerii dintre Franța și Turcia”. „Știm că relațiile dintre Franța și Turcia sunt tensionate, dar nu este acceptabil ca Fabien Azoulay să suporte consecințele”, aflăm din același comunicat.
La începutul lunii martie, în urma unui schimb de replici între Emmanuel Macron și omologul său turc Recep Tayyip Erdoğan, tensiunile au crescut și mai mult, dovadă fiind polemica din ultimele săptămâni privind construcția unei moschei la Strasbourg de către o federație de origină turcă.
În octombrie 2020, președintele turc a declarat că se îndoiește de „sănătatea mintală” a lui Emmanuel Macron. Franța a atras mânia Turciei din cauza angajamentului militar în estul Mediteranei, o zonă care face obiectul tensiunilor greco-turce.
În acest context diplomatic tensionat, avocații și grupul de experți The Hexagon Society depun toate eforturile pentru a-l ajuta pe Fabien Azoulay. „Am trimis scrisori Ministerului de Afaceri Externe, ambasadorului francez în Turcia. Răspunsurile ne-au dat de înțeles că Ministerul ar dori să acționeze, dar că nu poate pentru că așteaptă „undă verde de la palatul Élysée”.
„Vrea să se sinucidă”
Luni, 12 aprilie, o sursă diplomatică contactată de echipa France 24 afirmă că „serviciile Ministerului Europei și Afacerilor Externe de la Paris și ambasada noastră în Turcia s-au mobilizat pe deplin cu privire la situația domnului Azoulay”.
„Serviciile consulatului nostru iau legătura în mod regulat cu domnul Azoulay, dar și cu autoritățile turce pentru a se informa despre situația sa și despre evoluția cererii sale de transfer în Franța. La Paris, serviciile acestui Minister iau în mod regulat legătura cu familia și avocații compatriotului nostru”, scrie aceeași sursă.
La rândul lor, avocații i-au trimis o scrisoare lui Emmanuel Macron, care deocamdată este „fără răspuns”, potrivit lui Carole-Olivia Montenot. Sâmbătă, 10 aprilie, colectivul de sprijin pentru Fabien Azoulay a elaborat o petiție pentru a atrage atenția opiniei publice.
Luni la ora 20, petiția adunase deja peste 51.000 de semnături, dintre care cele ale unor personalități franceze precum scriitorul și economistul Jacques Attali, adjuncta la primăria Parisului Audrey Pulvar și scriitorul Pascal Bruckner. Numărul semnăturilor crește de la o oră la alta.
Cu toate acestea, în celălalt capăt al continentului, calvarul lui Fabien Azoulay contiuă. „Fratele său îl menține pe linia de plutire. Dacă i-ar spune despre pasivitatea autorităților franceze, nu cred că Fabien Azoulay ar rezista”, mărturisește cu regret Carole-Olivia Montenot.
„Fabien Azoulay le-a spus rudelor că nu va rezista până în al patrulea an. Este într-o depresie totală. Se află sub tratament medicamentos. Vrea să se sinucidă. Îi este frică ...”, adaugă ea.
Traducere de Andreea Sefciuchevici după France24