Peru: Sistem de irigații precolumbian eficient și astăzi

Cunoscut local ca „amunas”, sistemul de colectare a apei de ploaie a fost conceput de oameni care au trăit în ceea ce este acum provincia peruană Huarochiri cu aproximativ 1.400 de ani în urmă, chiar înainte de incași, estimează specialiștii.

Canalele care brăzdează pantele montane redirecționează apa către parcelele de sol permeabil sau de rocă unde apa se filtrează și completează rezerva subterană timp de săptămâni sau luni întregi în vreme de secetă.

„Suntem fermieri și fiecare picătură de apă ... ne ajută să supraviețuim”, spune Roosevelt Calistro Lopez, 43 de ani, unul dintre cei 900 de locuitori din San Pedro de Casta, localitate situată la aproximativ 80 de kilometri de Lima și la aproximativ 3.200 de metri deasupra nivelului mării.

"Amunas nu sunt ceva nou pentru noi, dar le îmbunătățim. Datorită lor în unele locuri care se uscaseră complet, acum este din nou apă", explică el pentru AFP.

„Am identificat 67 de kilometri de amunas din care am reparat  17, ceea ce înseamnă apă pentru aproximativ 82.000 de oameni pentru un an întreg”, adaugă Mariella Sanchez Guerra, directorul inițiativei de acces la apă Aquafondo care a început acțiunea cu ajutorul localnicilor în 2017.

Canalele nu servesc doar locuitorilor din Huarochiri. Ele alimentează râul Santa Eulalia, un afluent al râului Rimac, care furnizează aproximativ 80% din apa consumată în Lima, unul dintre cele mai mari orașe cu teritoriu deșertic din lume.

Fiecare kilometru de amuna care este pus în funcțiune permite transportul a 178.000 de metri cubi de apă pe an, iar Aquafondo speră să mărească de la 20 la 80 la sută cantitatea de apă colectată de sistemul antic pentru capitala însetată.

O nouă sursă de venit

Aproximativ 120 de persoane din comunitate sunt plătite de Aquafondo pentru a efectua lucrările de reconstrucție, ceea ce nu este întotdeauna ușor.

Lucrătorii riscă să cadă în timp ce lucrează pe pante în condiții de vânt, iar pietrele grele trebuie ridicate cu mâna și blocate cu atenție la locul lor.

Munca se poate face numai între octombrie și decembrie, înainte de sosirea sezonului ploios.

Pandemia de coronavirus a complicat și mai mult lucrurile, lovind economia peruană, mai ales sectorul turistic dar și cu o scădere bruscă a prețurilor la produsele agricole, care a afectat profund fermierii din San Pedro de Casta.

„Ne-am gândit zile întregi dacă trebuie să continuăm sau nu munca pe amunas, nu am vrut să punem pe nimeni în pericol”, spune Sanchez Guerra. "Dar am fost, de asemenea, foarte preocupați de (menținerea) veniturilor pentru comunitate generate prin munca lor."

Pentru Calistro Lopez, proiectul face parte, de asemenea, din moștenirea sa.

„Când eram băiat, i-am auzit pe părinții mei spunând că trebuie să „semănăm”apa din vârf. Acum îi  înțeleg. „O purtăm în sânge și în vene și o facem cu mândrie și voință”.

Traducere de Magda Savițchi după articolul AFP preluat de rfi.fr