Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vaccinare fără programare, în toate centrele, de vineri, între orele 14-20. Cei în vârstă pot veni la orice oră

gheorghita_2_fb.jpg

Noi propuneri de relaxare vor fi discutate vineri. O parte vizeaza organizarea de evenimente private și publice cu participarea persoanelor vaccinate.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță
Image source: 
Guvernul României / Facebook

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid anunţă că, din 7 mai, persoanele de peste 60 de ani se vor putea prezenta fără programare la centrele de vaccinare. Şi cei din afara acestui interval de vârstă se pot prezenta fără programare, însă între orele 14 – 20. Campania de vaccinare la medicii de familie a început cu stângul, dar Valeriu Gheorghiță e optimist.

Valeriu Gheorghiţă a anunţat, marţi, că, din 7 mai, se va modifica modalitatea în care persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta la centrele de vaccinare, scrie News.ro.

Persoanele de peste 60 de ani se vor przenta direct la centrele e vaccinare, fără programare. Restul persanelor care  doresc să se vaccineze se vor prezenta de la ora 14.00 până la finalul programului, la ora 20.00, fără programare. (...) Atenţie, nu vreau să apară nemulţumiri. Prioritate  vor avea persoanele deja programate prin platformă şi vor avea vaccinul asigurat, însă suplimentar vor fi liberate bonuri de ordine ceor care se prezintă direct la centre”, a anunţat Gherghiţă.

Dacă se prezintă un număr mai  are de persoane decât capacitatea de vaccinare a centrului, se pot face liste de aşteptare pentru ziua următare.

Gheorghiţă a mai precizat că este posibil ca această modalitate să crească numărul de doze irosite, pentru că se va merge pe o estimare medie a consumului.

Campania de vaccinare de la medicii de familie

Foarte puțini medici au primit dozele de vaccin Johnson&Johnson pentru demararea campaniei de vaccinare în cabinetele de medicină primară și foarte puțini români au fost vaccinați cu acest vaccin, marți. Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, este, însă, optimist, transmite Mediafax.

Astăzi a fost anunțată demararea campaniei de vaccinare în cabinetele de medicină de familie. În urma centralizării datelor pe care le-am solicitat de la fiecare județ în parte, vorbeam de peste 3.000 de medici de familie care și-au anunțat disponibilitatea de a participa la această etapă de vaccinare. Momentul a fost, din punctul nostru de vedere, pregătit în sensul în care s-au elaborat instucțiuni care reglementează modalitatea de vaccinare în cabinetul medicului de familie, s-a stabilit ca pentru prima etapa vom distribui vaccin de la Johnson& Johnson”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță.

Potrivit acestuia, încă de săptămâna trecută au fost distribuite în 11 județe peste 12.440 de doze de la compania Johnson&Johnson, iar marți se completează până la 20 de județe, ceea ce înseamnă aproape 18.000 de doze.

Toate dozele de la Johnson&Johnson au fost distribuite către toate centrele regionale de depozitare. DSP-urile trebuie să solicite necesarul de doze de acolo și ulterior să asigure distribuirea acestor doze către medicii de familie din fiecare județ. Împreună cu dozele de vaccin se distribuie materiale sanitare aferente: seringi, ace, dezinfectanți și epipenuri - seringi preumplute cu adrenalină”, a mai spus Gheorghiță.

Până la intrarea în conferință fuseseră vaccinate 17 persoane, dintre care 10 în Bihor și 7 în Mehedinți.

Desigur că nu am reușit demararea acestei etape cu toți medicii de familie. Deja a început activitatea de vaccinare. În Bihor au fost introduse deja în registrul 10 persoane vaccinate cu Johnson&Johnson. În Mehedinți erau șapte persoane chiar înainte să intru în această conferință, însă, cu siguranță, la finalul zilei vom avea mai multe persoane vaccinate. Activitatea a început și mă aștept ca progresiv un număr tot mai mare medici de familie sa se implice”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Acesta a solicitat direcțiilor de sănătate publică să se implice mai mult pentru a asigura distribuția dozelor de vaccin a materialelor necesare și pentru punerea la dispoziție a procedurilor necesare pentru a se derula în condiții bune campania de vaccinare prin cabinetele medicilor de familie.

Același apel l-a făcut și către colegii mei medici de familie: să se implice cât se poate de mult în aceasta campanie de vaccinare.