Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vaccinare antiCovid19 cu buletinul la Iași!

maraton-vaccinare-iasi.jpg

Maratonul vaccinarii la Iasi
Image source: 
Violeta Cincu | RFI Romania

La Spitalul Militar din Iași a debutat „Maratonul vaccinării”. Oamenii au venit din Iași, din alte județe ale regiunii de Nord Est . Dar cei mai mulți din Republica Moldova. Timpul de așteptare este de 30 de minute iar ritmul vaccinării este de 30 de persoane pe oră.

„ Vaccinați-vă! Vaccinați-vă! Vaccinați-vă! Este singurul lucru care ne poate scăpa de măștile pe care le purtăm și eu și dumneavoastră!„

Este îndemnul colonelului medic, Corneliu Aurelian Moraru, comandantul Spitalului Militar din Iași. A început maratonul vaccinării. Rândul se îngroașă de la o oră la alta dar curtea unității medicale e generoasă și vremea e frumoasă. Timpul de așteptare e, în medie de 30 de minute. Urcăm pe scări, ne îmbrăcăm pantofii în folie dezinfectantă și ajungem în sala de vaccinare.

- Cine trebuie să se vaccineze?

- Amândoi!

- Alergii?

- Nu

- Avem boli?Tensiune?

- Eu am varice.

- Vaccin antigripal?

- Nu

- Covid?

- Nu!

- Haideţi la vaccinare!

Mulți dintre cei aflați la rând la Maratonul Vaccinării de la Spitalul Militar din Iași sunt cetățeni din Republica Moldova care au și cetățenie română:

Suntem din Chișinău și avem onoarea să ne vaccinăm aici. La noi nu am ajuns la etapa de vaccinare pentru populație. La noi am fi ajuns la vaccin în vară.

Fac acum vaccinuri numai la medici sau la pedagogi. Nouă nu. Fac vaccinul ca să pot sta cu nepoții fără carantină„ a povestit o bunicuță din Republica Moldova.

Colonelul medic, Corneliu Aurelian Moraru, comandantul Spitalului Militar din Iași explică: „ Este vaccinare la liber. Va da un impuls campaniei de vaccinare. Avem trei fluxuri și dacă va crește numărul de doritori vom crește fluxurile cu cât trebuie. La rapel, programarea se face atunci când te-ai vaccinat și primești data pentru rapel. Poți face la noi sau la altă unitate. Pentru alt centru de vaccinare trebuie să ia legătura cu alt centru și să vadă opțiunea

Au venit la vaccinare cu buletinul și ieșeni dar și oameni din județele Moldovei. Cei care au alergii sunt rugați să stea sub supraveghere mai mult de 30 de minute. Chiar dacă, teoretic vaccinarea se încheie la ora 24, Spitalul Militar din Iași e pregătit să poată duce Maratonul și pe timpul nopții. Oamenii spun că singura soluție pentru întoarcerea la normalitate e vaccinarea:

Trebuie să ne vaccinăm ca să oprim odată porcăria asta! Trebuie să ne vaccinăm ca să dăm drumul la țară!„