Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


România a depășit pragul de 100.000 de persoane vaccinate pe zi

virus-5672352_1920.jpg

Image source: 
pixabay.com

România a depășit pragul de 100.000 de persoane vaccinate pe zi, a transmis joi seară Comitetul de coordonare a vaccinării. Aproape 60 de mii de persoane au primit rapelul.

În ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 100.454 de persoane - 83.237 cu serul Pfizer, 8.547 cu Moderna, 7.778 cu AstraZeneca și 892 cu vaccinul Johnson&Johnson. Din cele 100.454 de persoane vaccinate în ultima zi, 41.358 au primit prima doză, iar 59.096 au făcut rapelul.

În acest interval, au fost raportate 111 reacţii adverse - 56 la vaccinul Pfizer, 33 la serul Moderna, 22 la AstraZeneca şi niciuna la Johnson & Johnson. 150 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

De la debutul campaniei de vaccinare în România, în 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 3.491.189 de persoane - 1.293.657 cu prima doză și 2.197.532 și cu a doua doză. Conform CNCAV, 2.748.640 de oameni au fost vaccinați cu serul Pfizer, 315.629 cu Moderna, 425.761 cu AstraZeneca şi 1.159 cu Johnson & Johnson.

În total, au fost raportate 14.522 de reacții adverse.