Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Zilele de 9 și 10 mai sărbătorite de Familia Regală la Săvârșin

Familia Regală a sărbătorit Ziua Europei la Săvârşin, unde duminică au fost organizate evenimente cu public, iar numeroşi vizitatori din toată ţara au fost prezenţi, dornici să vadă Castelul Săvârşin, parcul care îl înconjoară sau Muzeul Automobilului, unde sunt expuse vehicule ale Regelui Mihai I, transmite Agerpres.

Principalul eveniment prin care a fost marcată Ziua Europei a fost organizat cu ajutorul copiilor, pentru că elevi de la zece şcoli din judeţ au participat la un atelier de creaţie în Satul Regal. Fiecare şcoală a reprezentat o ţară membră UE şi a prezentat aspecte din tradiţiile şi cultura ţării respective sau obiceiurile culinare.

Zeci de copii au dansat apoi pe o scenă amenajată în Satul Regal, în costume populare ale ţărilor pe care le-au reprezentat. (Video aici)

Foto: Facebook / Familia Regală a României

 

Gazda evenimentului, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a vizitat standurile elevilor şi a urmărit din public spectacolele de muzică şi dans ale acestora. Majestatea Sa Margareta a fost însoţită de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia.

În încheierea manifestărilor, Majestatea Sa Margareta a oferit diplome de participare şcolilor şi cluburilor de copii prezente la evenimentul dedicat Zilei Europei.

"Acest loc a fost iubit de tatăl meu şi de sora mea, care este aici lângă noi. Văzând ce s-a întâmplat astăzi, m-am gândit că este exact cum trebuie să fie Săvârşin. Cu oameni din toată ţara, cu tineret, profesoare dedicate şi le mulţumesc tuturor care au organizat acest eveniment. Nu am cuvinte destul de frumoase să mulţumesc pentru tot ce s-a întâmplat şi sper că se va repeta în timp, va fi o competiţie cu Bucureştiul şi pentru data de 10 Mai, vedem cine va câştiga", a declarat Custodele Coroanei.

Majestatea Sa Margareta a precizat că "este prima dată când are loc un astfel de eveniment la Săvârşin".

"Sunt foarte mândră, suntem copleşiţi", a spus Custodele Coroanei, care a adăugat că şi Ziua Regalităţii, care va fi sărbătorită luni, 10 mai, va fi marcată tot la Săvârşin, pentru că la Palatul Elisabeta ar fi venit mii de oameni şi nu este posibilă primirea lor în condiţiile de pandemie.

Tot la Domeniul Regal, Principele Radu a lansat cartea "Povestea Castelului Săvârşin".

La poarta castelului se adunaseră numeroşi vizitatori din toată ţara, la finalul acţiunilor organizate. Acestora li s-a permis accesul în grupuri, pentru a se respecta măsurile de protecţie impuse în contextul pandemiei.

"Am venit din Galaţi, am citit pe internet despre castel şi că va fi deschis publicului. Este spectaculos, mă bucur că am ocazia să îl văd chiar numai de afară. Cred că ar trebui promovate intens castelul şi parcul. Eu sunt şi pasionat de maşini, am văzut expuse vehiculele militare de epocă ale Regelui, din muzeu. A fost o dorinţă mai veche a mea să văd aceste maşini speciale", a spus vizitatorul venit tocmai de la Galaţi.

Primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, consideră că "zona are un potenţial imens după deschiderea Domeniului Regal".

"Ziua Europei a coincis cu deschiderea Domeniului Regal Săvârşin pentru vizitatori şi am fost surprinşi de prezenţa în număr foarte mare a oamenilor veniţi din toată ţara. După deschiderea Domeniului Regal, zona devine o atracţie pentru turişti, care ar putea atrage investitori", a spus primarul Ioan Vodicean.

Satul Regal şi Parcul Regal Săvârşin sunt deschise pentru public inclusiv cu ocazia zilei de 10 Mai, zi de sărbătoare naţională. Majestatea Sa Margareta, Principele Radu şi Principesa Sofia sărbătoresc Ziua Regalităţii la castel.