Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pandemia în lume: Grecia, Anglia, SUA, India, Brazilia...

Grecia și-a lansat la sfârșitul săptămânii trecute sezonul turistic odată cu ridicarea restricțiilor, după șapte luni de autoizolare. Cu o zi înainte, Washingtonul anunțase renunțarea la obligativitatea purtării măștilor pentru americanii vaccinați.

„Lăsăm în urmă norii întunecați ai fricii și nesiguranței”, a declarat ministrul grec al turismului, Harry Theocharis, care a anunțat deschiderea sezonului estival, din fața vechiului templu al lui Poseidon de la Capul Sounion, lângă Atena.

Singura condiție acum pentru a călători în Grecia, o țară a cărei economie este foarte dependentă de turism, este de  a fi vaccinat sau de a prezenta un test Covid negativ.

”Toate insulele vor fi sigure”

Guvernul grec a lansat, de asemenea, o campanie de vaccinare majoră inclusiv în insule, având în vedere începerea sezonului turistic. "Toate insulele noastre vor fi pe deplin sigure până la sfârșitul lunii iunie. Până în prezent, locuitorii de pe o treime dintre ele au fost vaccinati", a anunțat ministrul turismului.

În total, peste 3,8 milioane de persoane au primit cel puțin o doză de vaccin într-o țară de 11 milioane de persoane.

Anglia, de asemenea, face un pas major în ceea ce privește ieșirea din izolare, odată cu redeschiderea iminentă a muzeelor, hotelurilor și stadioanelor, grație unui declin accentuat al ratei de contaminare cu coronavirus, după o lungă perioadă de izolare și vaccinări efectuate într-un ritm alert.

În Quebec, începând de vineri, vaccinarea va fi accesibilă întregii populații.

În Statele Unite, aproximativ 35% din populație, sau mai mult de 117 milioane de persoane, sunt complet vaccinate, adică au primit fie doza unică de vaccin de la Johnson & Johnson, fie cele două doze de Moderna, sau Pfizer/BioNTech.

„Dacă sunteți complet vaccinați, nu mai trebuie să purtați mască!”, a declarat joia trecută președintele american Joe Biden, chiar dacă opt jucători de la clubul de baseball New York Yankees, deși vaccinați, au fost testați pozitiv pentru Covid-19.

Totuși, autoritățile sanitare recomandă ca persoanele vaccinate să poarte în continuare mască în transport (avioane, autobuze, trenuri etc.), precum și în aeroporturi și gări.

Statele Unite (care numără peste 584.000 de decese) rămâne țara cea mai afectată de această pandemie, care a provocat până în prezent peste 3,3 milioane de decese în întreaga lume, urmată de Brazilia (peste 430.000), India (peste 258.000), Mexic (219.590) și Regatul Unit (127.640).

Deficit de vaccinuri în India

În India, a treia țară cea mai afectată din lume de Covid, după SUA și Brazilia, multe state se confruntă cu un deficit de vaccinuri pentru cei 600 de milioane de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani care ar trebui vaccinați.

Mai mulți informaticieni pasionați din această țară au dezvoltat instrumente online pentru a ajuta doritorii de a se vaccina din anumite orașe să găsească doze de îndată ce acestea devin disponibile.

De exemplu, Berty Thomas, 35 de ani, un programator amator și analist de afaceri cu sediul în Chennai (fosta Madras), a creat un instrument de alertă prin intermediul mesageriei Telegram și are deja peste 400.000 de abonați.

"Trebuie să existe un sistem de vaccinare ambulant. Cei care nu au smartphone, ce vor face?", spune îngrijorat Mohendra Sharma, comerciant de lapte din Delhi care nu are un telefon mobil.

O altă problemă pentru țările în curs de dezvoltare precum India o constituie ridicarea brevetelor pentru vaccinuri, o măsură care este solicitată pentru a spori accesul la vaccinuri. China s-a declarat deja în favoarea acestei solicitări.

În Brazilia, duminică, 16 mai, a avut loc primul meci de fotbal cu public plătitor din martie 2020. Șase mii de spectatori au avut șansa de a participa la finala turneului de fotbal al statului brazilian Maranhao (nord), cu un nivel de ocupare a tribunelor de 15%. Dar spectatorii au fost obligați să poarte măști, altfel încât să nu fie dați afară.

 

Traducere de Magda Savițchi după articolul publicat de France24