Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Reporters sans frontières lansează o platformă pentru combaterea dezinformării

rsf.png

Christophe Deloire, secretarul general al RSF, la sediul asociației din Paris
Sursa imaginii: 
AFP via rfi.fr

Organizaţia neguvernamentală Reporteri fără Frontiere (RSF) a lansat marţi 'Journalism Trust Initiative' (JTI), o platformă care vizează combaterea dezinformării prin promovarea acelor media considerate a fi "demne de încredere" în urma unui proces de verificare riguros, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Organizația a explicat într-un comunicat că prin noua aplicaţie digitală, organismele media pot să primească eticheta JTI, după un proces în trei etape.

Într-o primă etapă candidații vor trebui să se autoevalueze pe baza mai multor criterii profesionale elaborate în colaborare cu peste 130 de organizaţii şi actori media, universitari, autorităţi de reglementare, companii tehnologice, cu sprijinul fondator al Uniunii Europene de Radio-televiziune (UER) şi al Agenţiei France-Presse (AFP).

Într-o a doua etapă, candidații vor putea face public rezultatul autoevaluării, sub forma unui raport de transparenţă.

La final, un audit extern va permite realizarea unei evaluări independente de către un organism de certificare acreditat, iar candidații vor putea să primească eticheta JTI.

Conform RSF, proiectul reprezintă "un progres radical şi inovator în lupta împotriva dezinformării".

"În haosul informaţional actual, ştirile false, propaganda şi discursul urii au un avantaj competitiv asupra jurnalismului", a declarat secretarul general al asociaţiei, Christophe Deloire, citat în comunicat.

"JTI este o iniţiativă care urmăreşte să schimbe datele situaţiei făcând din respectarea normelor profesionale un atu tangibil şi, la final, o garanţie de durabilitate a jurnalismului", a adăugat el.

Prin acest proiect ale cărui principii au fost prezentate în 2018 şi care este cofinanţat de Comisia Europeană şi Craig Newmark Philanthropies (organizaţia filantropică a fondatorului site-ului Craigslist), RSF speră să încurajeze publicul să aleagă media credibile.

JTI ar putea de asemenea să fie ca o garanţie pentru agenţiile de publicitate şi, prin urmare, să le aducă mai multe venituri publicitare participanţilor.

Eticheta ar putea totodată să fie folosită şi ca o referinţă pentru terţi (organisme de reglementare, reţele de socializare) şi să aibă un efect de bulgăre de zăpadă stimulând jucătorii media care nu îndeplinesc încă criteriile de conformitate.