Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Românii se consideră rezistenți la manipulare. Realitatea îi contrazice însă

fake_news_2_0.jpg

Românii se consideră rezistenți la manipulare. Realitatea îi contrazice însă. Image source: rfi.fr

"Ne imaginăm că suntem foarte rezistenți la manipulare, numai că nu o recunoaștem, nu reușim să o detectăm, explică la RFI Ioana Avădani, de la Centrul pentru Jurnalism Independent, care pledează de mai mulți ani pentru necesitatea introducerii educației media în școli.

Despre cum ne facem igiena informațională am discutat cu reprezentanta CJI pornind de la un articol recent al pressone.ro.
Portalul atrăgea atenția asupra modului în care un partid coordona o rețea de cel puțin  șapte site-uri și pagini de Facebook care se prezintă publicului drept „publicații independente” sau neafiliate politic. Este vorba despre patrioții.info, Ropres, RoVox și criticii.ro.

De ce e important să știm cine se află în spatele unui site și de ce e important să verificăm întotdeauna echipa redacțională? Cât de vulnerabili suntem la acest gen de manipulare? Andreea Orosz a discutat cu Ioana Avădani de la Centrul pentru Jurnalism Independent (AUDIO) 

Ioana Avadani: Cred că sunt mai multe probleme aici. Să pornim de la cele mai limpezi, care sunt și cel mai ușor de lămurit, referitoare la mesajele de ură. Instigarea la ură și violență este delict penal în România. Nu contează cine o face, dacă o face un partid, dacă o face o persoană, dacă o face un site de știri sau un cont de Facebook și ar trebui să fie sancționată indiferent de cine este autorul. Revenind la problema mai delicată, aceea de legătură între un partid politic și niște canale de media, lucrurile sunt mai complicate. 
Ceea ce se negociază între un produs de media, un produs de presă este încrederea. Pentru a se consolida această încredere este nevoie de transparență. Nu este suficient să te citesc sau să mă uit la televiziunea ta. Trebuie să știu și cine ești și trebuie să știu și ce bonitate ai, ce cinste, ce venituri, de unde îți vin banii. 
Despre transparența proprietății de media vorbim în România de cel puțin 25 de ani. La un moment dat, CNA a făcut un gest de transparență foarte bun. Erau disponibile pe site-ul CNA listele cu proprietarii mijloacelor audiovizuale până la nivel de persoană. 
După apariția GDPR a fost invocat acest GDPR și au dispărut aceste detalii. Acum știm doar compania, lucru care nu ne ajută foarte tare. În ceea ce privește presa scrisă nu avem niciun fel de restricție sau coerciție pentru transparență. Iar în ceea ce privește social media cu atât mai puțin. Așa stă situația în general. Pentru a-și păstra credibilitatea companiile de presă oneste fac foarte transparentă filiația dintre companie și produsul de media. În cazul de față lipsește această transparență, ceea ce mă face să cred că nu există nici intenția onorabilă.

Rep: Cu atât mai mult cu cât întreaga activitate se petrece pe rețelele sociale, unde se știe că oamenii distribuie fără să intre propriu-zis pe link. 
IA: Cu siguranță asta facem în marea noastră majoritate. Există studii care demonstrează lucrul acesta. Ceea ce se vehiculează pe rețelele sociale este celebrul snippet, titlul, o fotografie și eventual un prim paragraf. Majoritatea oamenilor nu citește decât aceste lucruri. Ca atare, ceea ce se vehiculează și se viralizează pe rețelele sociale sunt aceste titluri prin paragraf și eventual o fotografie. Nu mai face nimeni efortul de a se duce să vadă de unde provin acestea. Și nu numai în cazul AUR. În general oamenii au devenit „leneși” sau indiferenți față de sursa informației.

Rep: Ceea ce îi face vulnerabili la manipulare? Dacă nu te interesează ce site distribui, nu te interesează cine e în spate, dar tu consideri că ai discernământul devii un fel de instrument în mâna unei formațiuni.
IA: Devii o trompețică. Îmi aduc aminte de un studiu care a apărut în urmă cu nu foarte mulți ani despre români, care credeau despre ei înșiși, se descriau ca fiind imuni la manipulare. Este unul dintre marile mituri pe care le-au compus românii despre ei înșiși alături de cel referitor la românul ospitalier. Realitatea ne contrazice. Nu suntem nici foarte iubitori de străini. Nu suntem nici foarte harnici. Nu suntem nici foarte rezistenți la manipulare. Sau ne imaginăm că suntem foarte rezistenți la manipulare, numai că nu realizăm, nu o recunoaștem.

Rep: Care ar fi soluția să contracarezi astfel de fenomene? Undeva cred că ați și spus-o și nu o dată. Soluția nu este „să vină grupul de comunicare strategică și să închidă site-urile”. Care ar fi soluția?
IA: Cu siguranță lucrul acesta nu ar trebui să se întâmple decât în cazul în care materialele difuzate ies în afara legii. Nu e vorba de închis, e vorba de sancționat. Ajungem la incitare la ură sau discurs discriminatoriu. Doar atunci trebuie să intervină autoritățile cu mijloacele de coerciție sau de pedeapsă. Soluția pe termen lung, pe care am spus-o de foarte multe ori și o repet cu riscul de a vă plictisi, este educația.

Este acel tip de educație care să ne învețe pe noi toți că nu tot ce zboară se mănâncă, proverb pe care îl aflăm din clasa a III-a, că nu tot ceea ce citim ni se oferă cu deplină onestitate și că există mici acțiuni pe care le putem face fiecare dintre noi, click pe articol, click pe site, căutat pe site celebra secvență despre noi și văzut cât anume relevă despre sine site-ul respectiv. Unde am un site unde nu am niciun fel de responsabilitate editorială asumată, nu am un nume, nu am o adresă, nu am o companie pe care o pot verifica, trec acel site la index. Nu mă împiedică nimeni să îl citesc, dar nu îmi voi baza deciziile și opțiunile de viață pe  informațiile de acolo.

Rep: În ce măsură mai e valabilă această teorie, în condițiile în care jurnaliștii nu mai prezintă deloc încredere în acest moment. Dacă facem un sondaj, imaginea este foarte proastă. De ce ai căuta? Din ce oameni e format un site, o publicație atât timp cât consideri că acei oameni sunt cumpărați? Cam asta e percepția. 
IA: Chiar dacă pornesc de la ideea că oamenii sunt cumpărați, idee pe care o resping în realitate cât pot de tare, nu m-ar interesa să știu cine i-a cumpărat. Ar trebui să mă intereseze cine îi plătește pe ziariști,  cine vrea să mă influențeze, pornind de la ideea că jurnaliștii sunt toți o apă și-un pământ și nu fac altceva decât să scrie la comandă.

Chiar și în acest scenariu apocaliptic, nu ar trebui să mă intereseze cine are și interesul și mijloacele să îmi cumpere opinia? Să pună pe piață acele informații care să îmi influențeze mie opinia? Este un gest de igienă informațională a fiecăruia dintre noi.