Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Varianta indiană a SARS-CoV-2 provoacă îngrijorări. Medic: Ar putea declanșa valul 4 al pandemiei, în toamnă

covid-19-4921924_1920.jpg

Image source: 
pixabay.com

Centrul European pentru Controlul Bolilor a inclus tulpina indiană a coronavirusului care a fost detectată și în România între „variantele care determină îngrijorare”. Este vorba despre linia genetică B.1.617.2, care a fost confirmată în România în 12 cazuri, dintre care 11 sunt cetățeni indieni. Varianta indiană de coronavirus  a fost semnalată oficial în 53 de teritorii, a anunţat miercuri și Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Al patrulea val al pandemiei, care cel mai probabil va izbucni în toamnă,  va fi generat de tulpina indiană sau de cea braziliană, spune la RFI, medicul și cercetătorul Octavian Jurma.

71.522 de români au fost vaccinați anti-COVID, în ultimele 24 de ore, a anunțat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). În total, de la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate 4.208.724 de persoane, dintre care 3.317.789 au primit ambele doze de vaccin.Campania de vaccinare a pierdut din avânt în ultima săptămână, în timp ce autoritățile anunță relaxarea restricțiilor în iunie, iulie și august. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spune însă că, dacă luăm în calcul numărul celor care au trecut prin boală, precum și o estimare a numărului real al infectărilor, inclusiv cele nedepistate prin testare, peste 8 milioane de români au un anumit grad de imunitate. Medicii spun că în toamnă am putea avea din nou focare importante de COVID, inclusiv cu tulpini mai virulente.

Dr. Octavian Jurma: 

  • Practic, arsenalul care se pregătește pentru valul 4 este mai diversificat. (...) Tulpinile noi au abilitatea să afecteze mai rapid și mai ușor. Știm că tulpina britanică infectează mai repede, dar nu mai ușor. Pe de altă parte, tulpina braziliană a determinat un val care a apărut pe fondul unei imunizări foarte crescute a populației locale (peste 70%), ceea ce înseamnă că această tulpină poate infecta mai ușor. Tulpina indiană a apărut în India, unde ca și în Brazilia, anul trecut a fost un val uriaș de îmbolnăviri cu vârf de peste o sută de mii de îmbolnăviri, în februarie a coborât sub 10.000 de cazuri noi, a fost o relaxare generală, s-au deschis festivalurile,  acum fiind afectați de această tulpină nouă -B.1617, în trei variante, care nu numai că e mai infecțioasă decât tulpina britanică, dar se pare că poate să infecteze și mai ușor, la fel ca tulpina braziliană. Avem câte 12 cazuri de fiecare- și indiană, și braziliană. Fie cele două simultan, fie una dintre cele două ar putea declanșa al 4-lea val al pandemiei, în toamnă. (...) Vaccinarea păzește pentru toate tipurile de tulpini."

Ascultă aici declarația: 

 
Medicul și cercetătorul Octavian Jurma