Bilanțul studenților: cum a fost pentru ei facultatea online  

Maria Nițulescu: Nu am simțit foarte mult nevoia să fiu fizic la cursuri, dar eu m-aș întoarce la facultate doar ca să mai trăiesc un pic experiența de student
Maria Nițulescu este studentă în anul III la facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul ASE. Din perspectiva studiilor la o specializare tehnică, precum informatica, ce presupunea deja multă muncă în fața calculatorului, pandemia nu pare să o fi afectat foarte tare. „Eu fiind la informatică nu am simțit foarte mult nevoia să fiu fizic pentru că oricum, noi am avut acces la laptop-urile noastre și profesorii dădeau share-screen și vedeam foarte clar, nu ca la facultate, ce face profesorul. Pentru noi a fost un avantaj foarte mare, dar eu m-aș întoarce la facultate doar ca să mai trăiesc un pic experiența de student”, spune ea.

La începutul anului II, a devenit și voluntar în cadrul Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC), însă, trăgând linie, spune că activitatea ei de voluntar s-a desfășurat mai mult în online. „Pot să mă mândresc cu faptul că sindicatul nostru chiar s-a adaptat foarte bine în mediul online, adică am început să facem ori sesiuni de Zoom, ori discuții, ori orice, am stat și pe chat-uri. Și acum vorbim foarte des între noi, pentru a nu pierde legătura, iar în ceea ce privește proiectele și realizarea de proiecte, le-am adaptat pe toate la mediul online, mai puțin Serile teatrului Studențesc care se va desfășura, sperăm, în iulie fizic”, spune ea.

Pe tânăra care se pregătește să urmeze un master în securitate cibernetică, școala online a învățat-o că, paradoxal, oamenii pot fi apropiați oricâtă distanță ar fi între ei.

Și pentru ea, la fel ca pentru colega ei de facultate, Raluca Elena Nicoară, voluntariatul la SSIC este un fel de evadare de la responsabilitățile pe care le presupune facultatea și cu toate că atât ea, cât și colegii ei au și în cadrul sindicatului multe responsabilități pe care le fac „cu mult drag”. Acest lucru se întâmplă și pentru că printre evenimentele pe care le organizează pentru studenți se numără și întâlniri cu reprezentanți ai companiilor din industrie.
„Ideea este că studenții au o nevoie chiar mai mare de când cu pandemia să aibă lucruri în plus pe care să le facă față de facultate, pentru că știm și noi că facultatea oferă anumite informații, dar pe piața muncii se cer cu totul alte lucruri”, mărturisește ea.
 

Raluca-Elena Nicoară: Nu am știut că ultima zi la facultate înainte de carantină va fi și ultima zi la facultate, fizic

Colegă de facultate cu Maria Nițulescu, Raluca-Elena Nicoară este studentă în anul III la specializarea informatică economică.

Așa cum spunea și Maria Nițulescu, pentru că ele studiază la o facultate tehnică, trecerea în online nu s-a simțit atât de brusc.

Raluca-Elena Nicoară recunoaște zâmbind că nu a simțit totuși atât de mult lipsa mersului zi de zi la ASE pentru că „noi oricum stăteam în fața calculatorului și când mergeam la facultate pentru că trebuia să codăm”. A salvat timpul pierdut pe drum către facultate și spune că a putut astfel aloca mai mult timp învățatului. Are totuși un regret: „sunt acum în anul 3, în ultimul semestru și termin facultatea și jumătate din ea am făcut-o online. Și nici n-am știut probabil că ultima zi la facultate înainte de carantină o să fie și ultimă zi la facultate fizic, vreodată”.
I-a lipsit în tot acest an interacțiunea cu alți oameni, de la profesori la colegi. Pe scurt, i-a lipsit tot ceea ce înseamnă „lucrul față în față”.

„Eu sunt și o persoană foarte prietenoasă și îmi place foarte mult să fiu înconjurată de oameni și faptul că am stat în casă, în fața unui laptop de un an, deja nu se simte prea bine”, spune tânăra.

În paralel cu facultatea, este coordonatoarea SpringIT, un proiect organizat de Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC) cu scopul de a sprijini studenții, facilitând contactul între ei și reprezentanţi ai celor mai importante companii din domeniul IT. Aflat la cea de-a X-a ediție, SpringIT a avut loc online în acest an.

„Am avut totuși șase luni să organizăm proiectul, ceea ce ne-a ajutat destul de mult. Mai avusesem înainte un proiect care s-a desfășurat tot online și am avut parte de sfaturi de la ceilalți coordonatori. În mare parte, proiectul s-a desfășurat cum trebuia, adică în afară de faptul că workshop-urile au fost pe Zoom, a fost cam la fel, numai că motivația membrilor de a lucra pentru proiect a fost puțin mai mică, să zic așa, pentru că a lipsit foarte mult interacțiunea asta între ei și doar să facă niște task-uri și să intre la niște ședințe de Zoom, nu a ajutat atât de mult”, mărturisește ea.

Diana Rotaru: Trebuie să înveți să fii flexibil

Diana Rotaru este doctorand în neuroștiințe la King’s College din Londra. „Domeniul meu principal de studii este stereoscopia RMN. Mă ocup, în principal, de dezvoltarea unor programe pentru scanerele destinate atât oamenilor, cât și animalelor, care să ajute, să zic așa, la detectarea unor substanțe chimice din creier”.

Pandemia i-a dat și ei studiile peste cap, mai ales că trebuia cu precădere să fie în laborator sau la scanner-ul RMN, iar aproape un an totul a fost inaccesibil. „Asta a însemnat întârzieri în munca pe care noi o plănuisem. De asemenea, s-au dat peste cap planurile cu finanțarea și automat intri, așa, într-un cerc vicios din care nu prea mai știi cum să ieși pentru că ești tu care ai rămas în urmă și mai sunt și cei care oricum își propuseseră să aibă proiecte în perioada asta a anului și ne suprapunem toți acum, dar ce să facem?”

Își amintește cum, în toamnă, a reușit să ajungă la Londra, înainte de a fi introdusă carantina. A fost acolo timp de două luni, perioadă în care a reușit să scaneze 21 de oameni, lucru de care se declară „foarte mândră” mai ales în condițiile pandemiei.  „După ce am terminat de scanat oamenii, fix în ultima zi, a și început lockdown-ul. Și s-a închis totul din nou, și scanerele și laboratorul și nu s-a mai putut face nimic, nici până în momentul de față. După perioada aceea, a trebuit să scanez și soareci și am început să scanez șoarecii de la distanță. Adică eu eram aici, în România, aveam o interfață care, să zic așa, copia interfața scaner-ului și îmi prelua mie comenzile și cineva stătea acolo în laborator cu șoarecele și mi-l supraveghea. Și ne-am descurcat așa cum am putut, însă acum am ajuns în punctul în care este destul de solicitant și pentru ei să îmi ofere atât de multă asistență”. Spre finalul anului universitar, s-a întors totuși la Londra pentru a-și putea termina cât mai mult din cercetare.

Vede partea plină a paharului și crede că pandemia i-a făcut pe oameni să înțeleagă și faptul că „orice planuri pot fi date peste cap cu foarte mare ușurință de ceva ce nu poți să prevezi” și că, în aceeași măsură, fiecare trebuie să învețe să fie flexibil și să se adapteze noii situații fiindcă altfel ar risca doar să fie dezamăgiți că nu reușesc să obțină realizările propuse.

Recunoaște însă că și ei i-a lipsit interacțiunea fizică cu șefii de departament, cu profesorii și colegii. „Într-adevăr, merge și în online, să te vezi cu ei pe Zoom, pe Skype, însă la un moment dat, să ajungi să stai în același loc 8 ore pe zi și să fii singur în cameră sau nu știu, doar cu părinții, cu copilul, la un moment dat simți și nevoia de a discuta cu alte persoane, de a mai schimba păreri, dar să fii acolo fizic. Plus că eu, de exemplu, simt să nu-mi iau pauze și asta este din nou o problemă. Așa dacă mai sunt și alți oameni în jurul tău, îți iei pauză, te duci, vorbești. Acasă, stai și mănânci în fața calculatorului, cel mai probabil, și nu-ți dai seama că trece timpul”, mai povestește ea.

Diana Rotaru face parte și din BioMentorHub, o inițiativă bazată pe voluntariat, realizată de un grup de tineri români, care cred în puterea mentoratului și consideră că acesta poate avea un rol determinant în formarea profesională a tinerilor precum și în a-i sprijini să revină în România pe acei specialiști care studiază sau lucrează în Diaspora.

BioMentorHub a fost fondată în plină pandemie, iar membrii săi nu s-au întâlnit până acum decât online: „Suntem și din colțuri ale lumii destul de diferite să zic așa, avem persoane și din State și din Canada și din Anglia și din Germania și oarecum formatul online ne-a ajutat în perioada asta. Am vrea să ne întâlnim, nu se știe când, cum și în format fizic, dar momentan am reușit să facem lucrurile să funcționeze și așa, în online, de la distanță”, povestește Diana Rotaru, care ocupă funcția de vicepreședinte Departament Fundraising & Proiecte.
 

Urmăriți interviul integral aici.