Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Armata SUA recunoaşte că a ucis 23 de civili în operațiunile de anul trecut, ONG-urile avansează cifre mult mai mari

armata-sua.jpg

Sursa imaginii: 
site-ul Ministerului american al Apărării

Armata americană recunoaşte că este responsabilă pentru moartea a 23 de civili în 2020. Potrivit unui raport al Pentagonului, publicat parțial ieri, în perioada 2017 – 2019 bilanțul a fost mai mare, de 65 de morţi şi 22 de răniţi. Cifrele diferă mult de cele vehiculate de ONG-urile care monitorizează situația din zonele de conflict. 

23 de civili au fost ucişi şi alţi 10 răniţi în 2020 în operaţiunile militare americane, se arată în raportul Ministerului american al Apărării.

Pentagonul recunoaşte 20 de decese în Afganistan, un civil ucis în Somalia în februarie 2020 şi un altul în Irak în martie.

Documentul parțial declasificat nu specifică unde a fost ucisă a 23-a victimă sau la ce dată.

Pentagonul şi-a revizuit bilanţul din 2017 până în 2019, pentru a recunoaşte încă 65 de morţi şi 22 de răniţi, majoritatea din Siria şi Yemen.

Cifrele oficiale diferă de cele ale organizațiilor non-guvernamentale.

Organizaţia Airwars, care enumeră victimele civile ale bombardamentelor aeriene din întreaga lume, subliniază că cele mai conservatoare estimări sunt 102 civili ucişi în operaţiunile SUA din întreaga lume, de cinci ori mai mult decât recunoaşte Pentagonul.

Misiunea ONU în Afganistan (Unama) a numărat 89 de morţi şi 31 de răniţi din cauza operaţiunilor forţelor de coaliţie conduse de Statele Unite, subliniază Airwars.

Deşi Congresul a alocat Pentagonului un buget de 3 milioane de dolari în 2020 pentru plata compensaţiilor financiare familiilor victimelor civile, anul trecut nu s-a făcut nicio plată.