Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Profesorii, sub lupa elevilor : din toamnă copiii vor da note

elevi_afp_2.jpg

Peste 133.000 de absolventi de liceu au inceput examenul de bacalaureat.
Peste 133.000 de absolventi de liceu au inceput examenul de bacalaureat.
Image source: 
AFP

Din următorul an școlar, fiecare elev își va putea evalua profesorii…Fișa de feedback semestrial, în care elevii vor putea nota activitatea profesorilor pe o scală de la 1 la 5, a fost prezentată de Ministerul Educației și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. 

„Sunteţi invitaţi să oferiţi feedback cu privire la activitatea la clasă. E recomandat ca feedback-ul să fie obiectiv, limbajul decent, iar opiniile exprimate să fie justificate. Această fişă este anonimă şi poate fi completată electronic sau în format tipărit”, scrie Ministerul Educației pe pagina sa de Facebook anunțând finalizarea metodologiei. Pe scurt, elevii vor nota pe o scală de la 1 până la 5 răspunsurile la 16 întrebări care vizează activitatea la clasă a profesorului. Câteva exemple : Profesorul explică clar materia, Profesorul îmi explică modul în care să învăţ mai eficient,  Sarcinile de lucru la clasă sunt interesante, Profesorul foloseşte tehnologia digitală sau Atmosfera este plăcută în cadrul orelor. Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, cel care a venit cu inițiativa acestui feedback semestrial, spune la RFI că profesorii nu ar avea de ce să se simtă lezați pentru că nu le sunt evaluate cunoștințele, cât felul în care le transmit mai departe. În contextual pandemiei și al mutării în on line a orelor de studiu, s-a simțit acut lipsa unui astfel de feedback care să corecteze ceea ce elevii au resimțit negativ. Dar nu există riscul ca elevii dar și profesorii să folosească feedbackul ca armă de răzbunare sau, dimpotrivă, ca pe un fel de recompensă pentru ”note mai bune” și de o parte și de alta? Rareș Voicu spune că, la început, e posibil ca ideea din spatele feedbackului să nu fie înțeleasă corect de toți actorii dar speră că în timp va rezulta un dialog elevi-cadre didactice care să îmbunătățească procesul de predare/învățare.

”Nu cred că vor apărea astfel de situații în care elevii să se răzbune pe profesori sau invers. Dezamăgitor este faptul că mulți profesori folosesc acest argument și este dezamăgitor pentru că, dacă stăm să ne gândim un pic : subiectivitatea în evaluare și evaluarea pe un fond emoțional, nu neapărat rațional, se întâmplă în sălile de clasă de ani de zile. Problema profesorilor nu este în acest moment că e un instrument nedrept sau nu e un instrument bun ci e faptul că potențialele abuzuri pe care le comit nu toți dar mulți profesori în sala de clasă s-ar putea să treacă de celaltă baricadă. Asta este, de fapt, ceea ce îi incomodează pe foarte mulți profesori…Noi însă considerăm că nu se mai poate să ascundem mizeria sub preș. Este important să vorbim despre lucrurile acestea indiferent cât de incomod va fi pentru că doar așa putem afla de unde pornim și spre ce ne îndreptăm. Altminteri, dacă ne prefacem că totul merge bine și toți suntem fericiți, într-un sistem falimentar, în câțiva ani e foarte posibil să nu mai avem pe cine să educăm…Până la urmă și această cultură a feedbackului se creează pas cu pas. În același timp, dacă elevii vor da note mari profesorilor pentru a primi note mari la rândul lor este important să ne întrebăm atunci cât de obiectivi sunt profesorii în evaluare și cât de mult țin ei cont de ceea ce știu să facă elevii. Dacă tu, profesor, îi oferi elevului o notă mare doar pentru că ți-a dat și el cinci la evaluare, atunci îmi pun foarte serioase întrebări cu privire la capacitatea lui de a evalua obiectiv un elev”, spune Rareș Voicu.   

Dacă elevii prin Consiliul lor Național speră într-un dialog pe marginea feedbackului în interiorul școlii, fostul ministru al educației Mircea Miclea, profesor universitar și fondator al institutului privat de cercetare Cognitrom, crede că ar trebui să se meargă mai departe, după modelul corporatist : directorii educativi ar trebui să elaboreze proceduri clare de predare la nivelul fiecărei școli, pornind de la opiniile elevilor și autoevaluările cadrelor didactice. Altfel, va fi doar un început românesc, care nu are și continuare. ”Mi se pare o inițiativă de bun augur cu condiția ca ea să fie dusă până la capăt. Acesta ar fi un prim pas în care se elaborează o fișă în care se colectează date despre prestația profesorilor, apoi aceste date ar trebui coroborate cu percepția proprie pe care o are profesorul în legătură cu prestația sa. Din compararea celor două fișe vor rezulta o serie de suprapuneri sau nesuprapuneri care, în pasul al treilea, trebuie luate în seamă de direcțiunea școlii care să stabilească împreună cu profesorul respectiv măsurile de îmbunătățire a prestației sale. Să nu rămânem la discuții de seminar și la dialoguri, să trecem la proceduri. Altfel spus, dincolo de dialogul între elevi și profesori, să trecem la proceduri. Este exact același process care se întâmplă în corporații : după ce ai fost evaluat și te autoevaluezi, cineva te ajută să faci îmbunătățiri stabilind niște măsuri concrete pe care le monitorizează ca să existe o îmbunătățire reală. Altfel, rămânem la discuții și dialoguri”, crede Mircea Miclea.       

Ca o notă de culoare : recent ministrul educației spunea că ”evaluarea profesorilor de către elevi este un lucru fără sens. Ca să evaluezi trebuie să ai același nivel, cel puțin același nivel cu cel pe care-l evaluezi”. Sorin Câmpeanu a mai spus că vede ”o mare problem” în ceea ce privește părerea elevilor cu privire la notele puse de profesori. De proiect s-a ocupat în interiorul ministerului secretarul de stat Radu Szekely Acesta a explicat că feedbackul elevilor „cu privire la procesul de predare-învățare-evaluare” va fi generalizat în toate școlile, „va fi anonim, nu va avea impact asupra calificativelor sau salariilor profesorilor și nu va fi public”.