
Social
Condiții pentru turiștii care merg în Spania, Italia, Grecia și Regatul Unit
plaja.png

În 2020, foarte puțini turiști au riscat să călătorească în afara granițelor țărilor lor pe perioada verii. Un an mai târziu, chiar dacă criza sanitară nu a luat sfârșit, situația este diferită, iar țările europene fac demersurile necesare pentru a-și redeschide granițele pentru turiștii străini. Iată care sunt măsurile aplicate în Spania, Italia, în Grecia și Regatul Unit.
Toate persoanele vaccinate sunt binevenite în Spania
Vara anului 2021 ar trebui să fie semnificativ mai prosperă pentru sectorul turismului din Spania, cu un nivel de activitate reprezentând aproape 70% din cel din vara anului 2019, comparativ cu abia 30% în 2020 în raport cu 2019, potrivit unui raport al organizației patronale Exceltur, publicat la sfârșitul lunii aprilie.
Conform unei decizii luate la nivelul Uniunii Europene, Spania a hotărât să permită trecerea, începând cu data de 7 iunie, a tuturor persoanelor vaccinate indiferent de țara lor de origine. Turiștii din UE, nevaccinați, trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ, efectuat cu mai puțin de 72 de ore înainte de sosirea în Spania și să completeze un formular.
Singura excepție: britanicii, pentru că Spania se află încă pe lista țărilor cu risc ridicat stabilită de Regatului Unit, care impune carantină cetățenilor săi la întoarcere.
În schimb, turiștii nevaccinați din Statele Unite și din marea majoritatea a țărilor terțe din afara UE nu pot călători în Spania, decât dintr-un număr limitat de motive. China, Japonia (de pe 24 mai), Coreea de Sud, Thailanda și Singapore sunt singurele țări asiatice ai căror cetățeni pot călători în Spania fără un test PCR negativ.
Purtarea măștii rămâne obligatorie chiar și în aer liber, cu excepția plajei dacă turiștii „stau într-un anumit loc și respectă distanța minimă de 1,5 metri față de celelalte persoane”. Pe de altă parte, turiștii vor trebui să poarte mască dacă se plimbă pe plajă.
Restricțiile, în special în industria hotelieră și a restaurantelor, care sunt modificate în mod regulat, variază în cele 17 regiuni ale țării. În Madrid și Catalonia s-a ridicat starea de alertă, iar barurile și restaurantele pot fi deschise până la ora 1 în Madrid și până la miezul nopții în Catalonia.
Test obligatoriu în Italia
În Italia, turiștii din UE, Regatul Unit și Israel trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ efectuat în termen de 48 de ore înainte de sosire. Nu sunt supuși carantinei, dar trebuie să completeze un formular de sănătate.
Pentru turiștii care vin din Australia, Coreea de Sud, Rwanda, Thailanda, Canada și Statele Unite, pe lângă un test PCR sau antigen negativ efectuat în termen de 72 de ore înainte de sosirea în Italia, ei trebuie să stea în carantină timp de zece zile și să repete testul la sfârșitul carantinei. Turiștii din Brazilia, India, Bangladesh și Sri Lanka nu pot călători în Italia.
Purtarea măștii este încă obligatorie atât în interior, cât și în exterior, deși există o dezbatere privind înlăturarea acestei obligații pentru exterior începând cu luna iulie. În vigoare mai sunt și restricțiile de circulație de la miezul nopții până la 5 dimineața în zonele „galbene” (risc moderat de contaminare). În baruri și restaurante, atât în interior, cât și în exterior, numărul persoanelor care pot sta la aceeași masă este de maximum 4.
Test PCR în Portugalia
Pentru a călători în Portugalia, toți turiștii trebuie să dețină un test PCR negativ efectuat cu mai puțin de 72 de ore înainte. Turiștii pot fi din țările UE, țările din spațul Schengen (Liechtenstein, Norvegia, Islanda și Elveția) și Regatul Unit. De asemenea, au fost reintroduse zborurile din Australia, Coreea de Sud, Israel, Noua Zeelandă, Rwanda, Singapore, Thailanda și China.
În cazul celorlalte țări, sunt permise doar călătoriile esențiale (profesionale, reuniri familiale, din motive de sănătate etc.).
Turiștii trebuie să respecte regulile de distanțare și să poarte masca obligatoriu. De asemenea, guvernul a stabilit un set de reguli pentru plaje și piscine publice. De exemplu, o distanță de cel puțin trei metri trebuie respectată între șezlonguri. În plus, a fost lansat un sistem de informare cu afișare în culori, în funcție de cât de ocupate sunt plajele.
Formular de localizare în Grecia
Potrivit ministrului turismului, Haris Theocharis, aproximativ 150.000 de turiști au ajuns în Grecia de la începutul sezonului, pe 14 mai. Obiectivul este să se obțină aproximativ 40-50% din încasările din 2019 (adică 18,2 miliarde de euro). În 2020, Grecia a adunat din încasări doar 4,28 de miliarde de euro.
Cetățenii din spațiul european, precum și rezidenții permanenți din aproximativ douăzeci de țări, dintre care Canada, Statele Unite, Israel, China, Thailanda, Rusia și Arabia Saudită pot călători în Grecia, dar trebuie să respecte anumite reguli.
Ei trebuie să completeze un formular online de localizare cu cel puțin o zi înainte de sosirea în Grecia, să prezinte la îmbarcare fie un certificat de vaccinare complet și care demonstrează că au trecut cel puțin 14 zile de la ultima doză administrată, fie un test PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte, fie un certificat de recuperare (certificat de imunitate post-infectare).
Purtarea măștii rămâne momentan obligatorie în Grecia, chiar și în exterior. Pentru a călători pe insule, turiștii trebui să prezinte un test PCR sau antigen negativ, un autotest sau un pașaport de vaccinare. Cluburile, sălile de spectacol interioare rămân închise. La restaurant, numărul de persoane aflate la aceeași masă este limitat la 6.
Regatul Unit
Turiștii nu sunt tocmai bineveniți în Regatul Unit având în vedere restricțiile stricte impuse la graniță. Pentru cetățenii din majoritatea țărilor (în special europene) se impune carantină și teste costisitoare. Pentru o parte din turiști (provenind din America de Sud, India, Turcia...) regulile sunt și mai aspre, autoritățile britanice impun carantină la hotel contra unei taxe de 1.750 de lire (2.000 de euro).
Doar câteva țări sunt scutite de carantină, fiind clasificate drept „verzi”, dar această listă este actualizată la fiecare trei săptămâni, iar Portugalia tocmai a fost ștearsă, la trei săptămâni după ce apăruse pe listă. Prin urmare, industria turismului se concentrează pe vizitatorii britanici, încurajați să rămână pe teritoriul țării în această vară.
O mare parte a măsurilor de restricție au fost ridicate, ultimele (limită de persoane la adunări, programul pub-urilor și al cluburilor) urmează să fie ridicate pe 21 iunie. Însă, această ultimă etapă riscă să fie amânată din cauza apariției recente a tulpinii indiene.
Traducere de Andreea Sefciuchevici după articolul publicat de France 24