
Social
Directorul unicului liceu cu predare în limba română de la Tiraspol a fost demis
ion_iovcev.jpg

”După ce am trecut prin Covid 19, după ce am supraviețuit în urma accidentului rutier grav, după ce vice-prim-ministrul pentru reintegrare a refuzat unui angajat de la Biroul de Reintegrare să mă felicite cu ocazia zilei mele de naștere, după ce am primit diploma MECC, a urmat și "surpriza", semnată de ministrul în exercitiu Liliana Pogolșa - ordinul de eliberare din funcția de director al Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol. Și asta se întâmplă în ajunul aniversarii de 30 de ani a instituției, în fruntea căreia am fost mai bine de 29 de ani. M-am dedicat în întregime acestei școli, sufletul și inima îi apaține liceului, copiilor. N-am crezut că doar printr-un singur sunet de telefon, se poate de ... și doar să-ți spună că azi este ultima zi de muncă”, a scris Ion Iovcev pe pagina sa de Facebook.
Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Educației susțin că Ion Iovcev a fost demis întrucât a atins, de mai mulți ani, vârsta de pensionare. Potrivit Codului Muncii, ”funcția de director poate fi deținută până la vârsta de 65 de ani. Ion Iovcev a atins vârsta de 70 de ani”.
Fostul ministru al Reintegrării, Victor Osipov, îi sugerează directorului Liceului ”Lucian Blaga” să atace decizia ministerului în judecată. ”Sunt surprins și indignat. În pofida unor eventuale criterii formale, de vârstă de ex., atâta timp cât sunteți activ, puteți conduce instituția și aveți susținerea colegilor și a părinților, contractul dumneavoastră de angajare trebuie prelungit! Domnule Iovcev, vă sugerez să atacați ordinul în contencios administrativ, ceea ce automat oprește acțiunea lui, până la examinarea pe fond, în instanța de judecată! Sigur că e penibil, să fiți pus tocmai Dvs. în asemenea situație de către exponenți ai conducerii RM, dar trebuie de anulat efectele prin acțiuni concrete, juridice”, susține Victor Osipov, citat de portalul Anticoruptie.md
Gestul ministerului este calificat drept revoltător și de fosta viceministră a Educației Tatiana Potâng. ”Decizia ministrei educației, culturii și cercetării de a-l demite, într-o manieră impardonabilă pe dnul Iovcev, unul dintre cei mai vrednici români, cel care a rezistat decenii în șir presiunilor regimului de la Tiraspol, este de-a dreptul revoltătoare”.
Ion Iovcev a declarat, anterior, într-un interviu la RFI că, "Liceul Lucian Blaga din Tiraspol a avut de suferit pe parcursul anilor din cauza presiunilor. Potrivit directorului liceului cu predare în limba română, drepturile elementare ale copiilor, părinților şi profesorilor continuă să fie încălcate flagrant în regiunea de est a Republicii Moldova. El a solicitat autorităților de la Chișinău şi organizațiilor internaționale să-i susțină și pe viitor. Doar că din partea Chișinăului nu a avut prea mare susținere.
Amintim că, în februarie 2014, Iov Iovcev şi doi angajați ai instituției au fost reținuți de miliția transnistreană, fiind învinuiți de contrabandă. Ei au venit la Chișinău după banii pentru salariile profesorilor, iar la întoarcere au fost opriţi de milițieni transnistreni. Acțiunile milițienilor au fost calificate ca fiind intimidări, iar acest lucru s-a întâmplat după ce limba de stat în Republica Moldova a fost declarată oficial limba română și a fost parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
În regiunea transnistreana funcționează în prezent opt școli cu predare în limba română, subordonându-se Ministerului Educației de la Chișinău. Peste două mii de copii învaţă aici. În vara anului 2004, administraţia de la Tiraspol a dispus închiderea tuturor şcolilor româneşti din Transnistria. Copii, părinții și profesorii de la cele opt școli au protestat vehement şi au supravegheat instituțiile timp de vreo trei săptămâni, pentru a nu fi sigilate. Cu toate aceste, milițienii transnistreni au devastat atunci mai multe instituții, iar mai târziu administrația transnistreană a cerut școlilor să se înregistreze oficial la Tiraspol.