Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iași, 1941 - Orașul Pogromului: 1. “Am un sentiment de dragoste, dar și de ură față de Iași” - Leonard Zăicescu, supraviețuitor, 94 de ani

pogromul_de_la_iasi_si_trenurile_mortii.jpg

Pogromul de la Iași și Trenurile Morții
În Pogromul de la Iași și Trenurile Morții au fost uciși în iunie - iulie 1941 peste 13.000 din cei 40 - 45.000 de evrei din Iași
Image source: 
Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim / Memorialul Holocaustului de la Washington

La Iași se comemorează 80 de ani de la Pogromul în care au fost uciși peste 13.000 de evrei din oraș, printre altele cu deschiderea unui muzeu dedicat acestui masacru. Un supraviețuitor al acelui tragic eveniment povestește la RFI calvarul trăit la sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie 1941. 

Leonard Zăicescu era un adolescent de 14 ani în iunie 1941 și trăia cu familia sa la Iași, care suferise deja discriminări și persecuții care s-au întețit progresiv după preluarea puterii de către generalul Ion Antonescu în septembrie 1940. 

Leonard Zăicescu: Pogromul nu s-a născut din spuma mării, el a fost corolarul unor veacuri de ură antisemită, pe care eu am simțit-o din primele momente pe care le-am trăit la Iași, acolo unde m-am născut și unde s-a născut și tatăl meu.

Pogromul a început pe 29 iunie, la exact o săptămână după intrarea României în războiul împotriva URSS, iar propaganda antisemită a ajuns la paroxism în orașul Iași. Pentru fiecare evreu care ieșea din casă, acest lucru constituia după părerea mea o aventură, pentru că erai sigur că ieși din casă, dar nu mai erai sigur dacă de întorci.

Leonard Zăicescu adolescent
Leonard Zăicescu avea 14 ani când a fost arestat și îmbarcat în Trenul Morții spre Podu Iloaiei
Image source: 
Leonard Zăicescu

La Iași evreii erau aproape jumătate din populație totală, care pe atunci era de circa 100.000, deci 40 – 45.000 de evrei. Pogromul a fost prevestit de o serie de abuzuri, de crime împotriva evreilor, care aveau loc mai ales în cartierele mărginașe locuite majoritar de evrei cum erau Podu Roșu sau Târgu Cucului, cu sinagogi devastate și nu uităm de manifestările antisemite organizate, adevărate comandouri care se terminau cu vitrine sparte la magazinele evreiești și capete sparte ale evreilor.

Toate acestea s-au intensificat când Iașiul a devenit un oraș de război pe unde trupele treceau spre frontiera cu URSS, spre Sculeni și tot atunci au avut loc două bombardamente ale aviației sovietice care au intensificat și mai mult propaganda și abuzurile împotriva evreilor.

Evrei arestați pe strada IC Brătianu
Mii de evrei au fost arestați la Iași pe 29 iunie 1941
Image source: 
Muzeul Holocaustului Washington

Se aruncau manifeste în care bineînțeles că evreii erau învinuiți de cele mai abjecte acuzații, erau reluate mituri care veneau din cele mai vechi timpuri. Aceste manifeste îndemnau pur și simplu la asasinarea evreilor.

În spatele locuinței mele era o biserică de unde în seara zilei de 28, ajunul Pogromului, se aruncau manifeste și lătrau mitralierele. Pe manifeste scria: Un evreu bun e un evreu mort, Evreii ne-au luat Basarabia, iar în noaptea care a urmat au început să apară patrulele care erau constituite din jandarmi, polițiști, uneori însoțiți de premilitari și de ofițeri germani.

La noi au năvălit în toiul nopții, oamenii erau scoși din paturile lor în pijama sau cămașă de noapte. Noi fusesem evacuați pe acea vreme din strada Păcurari, care a fost declarată zonă de război, iar evreii care locuiau acolo au fost evacuați în zonele mărginașe, cei mai mulți în Târgul Cucului.

Impactul cel mai teribil asupra familiei mele a fost pierderea tatălui meu, veteran al Armatei Române din primul război mondial. El a murit în Trenul Morții Iași – Călărași. Noi am fost despărțiți în curtea Chesturii de poliție din Iași în timpul unui tir de arme asupra evreilor arestați acolo și față de care nu am reușit să-mi iau rămas bun, nu am avut timp să-i spun cât l-am prețuit, cât l-am iubit și ce bine m-am simțit lângă el.

Ați scăpat ca prin minune în timpul masacrului din curtea Chesturii de poliție

În curtea Chesturii unde erau adunați sute de evrei care fuseseră adunați în cursul nopții se deschidea foc cu pauze înșelătoare, adică trăgeau, după care făceau pauză, dar nu se știa cât va dura această pauză.

Evrei în curtea Chesturii de poliție Iași
Sute de evrei au fost masacrați prin împușcare în curtea Chesturii de poliție Iași
Image source: 
Muzeul Holocaustului Washington

Evreii adunați acolo încercau să găsească un loc de adăpost împotriva tirului și singura posibilitate de a te salva atunci era să fugi spre zidul care despărțea curtea Chesturii de poliție de cinematograful Sidoli. Acest zid era înalt de doi metri, iar în vârful zidului erau încastrate triunghiuri mari de sticlă menite să descurajeze fuga infractorilor care erau de regulă aduși acolo. Acesta a devenit până la urmă un zid al morții pentru că foarte mulți dintre evreii care au încercat să scape au căzut secerați de gloanțe acolo.

Tatăl meu, care știa trucul ăsta cu pauze și cu reveniri, mi-a spus că este singura posibilitate să scap, ca cel puțin să știu ce s-a întâmplat cu restul familiei care rămăsese acasă. Eu nu voiam să mă despart, mă țineam lipit de sacoul lui, iar el a fost nevoit să mă îmbrâncească și să-mi spună “Fugi!”, iar eu, care-l țineam așa de strâns de haină, am fugit spre zid cu o bucată de stofă în mână, împreună cu alți evrei care fugeau ca niște bezmetici, fără să știe dacă vor scăpa cu viață.

Am ajuns la zid, m-am cățărat până sus julindu-mă, sângeram dar nici nu simțeam și când am ajuns în vârful zidului, am auzit strigându-mă, era un coleg de școală, bun prieten al meu, care se chinuia să se urce, dar nu prea putea deoarece era mai grăsuț.

Mi se părea că halucinez când i-am văzut privirea, eu îi dădusem mâna și mă străduiam să-l ridic aproape de mine, mai avea foarte puțin să ajungă sus, s-a auzit o rafală de mitralieră, am simțit cum a slăbit strânsoarea mâinii cu care mă ținea și cu care aproape mă trăsese în jos, iar eu am rămas cu imaginea privirii lui, cu ochii măriți, cu groaza și uimirea întipărite pe chip, cu siguranță nu știa ce i se întâmplă. Am rămas împietrit, am izbucnit într-un hohot de plâns și de acolo am fost salvat de un tânăr și de acolo aventura a continuat.

Ce s-a întâmplat cu tatăl dumneavoastră?

Leonard Zăicescu: Așa cum am spus, tatăl meu a murit în Trenul Morții Iași – Călărași. Eu am fost în trenul Iași – Podul Iloaiei. Despre soarta tatălui meu știu deoarece s-a întâmplat să nimerească în același vagon care a ajuns în viață la Călărași și când s-a întors de acolo și eu de la Podul Iloaiei ne-a povestit cu amănunte ce s-a întâmplat cu tatăl meu, care în momentul când s-a tras, el de fapt s-a aruncat cu corpul lui deasupra mea făcând un scut cu corpul lui și în acest fel a fost atins de un glonț, care altfel m-ar fi nimerit pe mine.

Lazăr Zilberman
Lazăr Zilberman, tatăl lui Leonard Zăicescu, a fost rănit de un glonte în curtea Chesturii și a murit în Trenul Morții spre Călărași
Image source: 
Leonard Zăicescu

El n-a ajuns la Călărași, a decedat chiar în Trenul Morții, într-o localitate pustie pe malul Siretului, se numește Iugani, unde a fost debarcat împreună cu alte 320 de cadavre care au fost înmormântați în gropi comune. Eu nici în ziua de azi nu-i cunosc mormântul: el a fost îngropat fără semn, fără nume, fără o sentință de condamnare. Acesta a fost impactul cel mai teribil asupra familiei noastre.

În afară de el a mai murit și un bunic de-al meu, tatăl tatălui meu, care locuia în comuna Bivolari, județul Iași, și care confirm legislației antonesciene a fost evacuat ca toți evreii din târgușoare spre orașe. În momentul când a ajuns în dreptul lizierei unei păduri în dreptul comunei Țigănași a fost ucis, iar pe cadavrul său care a fost găsit după câteva zile era scrijelit semnul Gărzii de Fier.

O echipă de foști legionari din comuna Bivolari și din împrejurimi l-au atacat, l-au supus la tot felul de atrocități, iar apoi l-au ucis. Lângă trupul lui schingiuit s-a găsit volumul Amintiri din copilărie, de Ion Creangă, pe care eu îl rugasem de multe ori să mi-l aducă dacă poate. Iar el a vrut să se țină de cuvânt, dar n-a mai ajuns la Iași.

Noi eram o familie de șapte persoane, iar tatăl nostru era stâlpul și ghidul nostru. Fără el eram fără suflet și fără mâini.

Cum a fost îmbarcarea în Trenurile Morții?

Leonard Zăicescu: Am fost îmbarcați în dimineața zilei de 30 iunie, cei care am scăpat din măcelul care a avut loc în incinta chesturii de poliție. Am fost duși încolonați la gară, păziți de câte o tanchetă germană în fața și în urma coloanei.

Îmbarcare în Trenurile Morții
Circa 7.700 de evrei au fost îmbarcați în cele două Trenuri ale Morții cu destinațiile Călărași și Podu Iloaiei
Image source: 
Muzeul Holocaustului Washington

Am ajuns în piața din fața gării unde de obicei erau birje conduse de așa zisi copici. Acolo își făceau caii dejecțiile, iar noi am fost obligați la comandă să ne culcăm în balega și urina aceea și nimeni n-avea voie să miște.

La un moment dat s-a auzit o sirenă, venea trenul din Capitală. Când au coborât din vagoane, pasagerii au rămas uluiți, nu știau ce se întâmplă, iar un polițist le-a strigat: “De ce v-ați oprit, călcați peste ei, nu sunt decât jidani”.

În momentul când așteptam să fim îmbarcați în tren s-a apropiat o femeie de mine, era o țărancă, o femeie simplă din comuna Lețcani, județul Iași, care venea de obicei pe la oraș  și trecea și pe la noi cu diverse produse, lapte, ouă și probabil m-a recunoscut, s-a apropiat de mine, mi-a dat o mână de cireșe mari, mi le-a băgat în sân și o bucată de brânză de vaci învelită în tifon, care a constituit un elixir pentru și un băiat care era acolo cu mine, ne-a fost de mare folos.

Erau oameni care au știut să rămână oameni chiar și în acele momente limită, pentru că această femeie a făcut gestul ei chiar cu riscul vieții, pentru că ea și-a pus viața în primejdie. Dacă erau mai mulți oameni ca ea, ca primarul Cernăuțiului, Traian Popovici sau ca directorul morii de la Iași, Grigore Profir, care a adăpostit câteva zeci de evrei și i-a salvat de la moarte.

Cum ați supraviețuit în Trenul Morții?

Leonard Zăicescu: Am fost urcați în vagoane de vite, date pe podea cu var nestins, care făcea aerul irespirabil, care oricum era irespirabil din cauza temperaturilor de afară – erau peste 30 de grade.

Trenul Morții oprire la Săbăoani
Evreii au fost închiși în vagoane de vite fără apă, pe o căldură sufocantă
Image source: 
Muzeul Holocaustului Washington

În tren, din cauza lipsei de aer și apă, oamenii au început să se dezbrace, pentru că vagonul, făcut pentru opt cai, putea adăposti cel mult 40 de oameni în picioare. În vagoane mai erau cârligele de care erau agățate vitele care erau transportate în aceste vagoane.

Și după ce am fost plimbați ore întregi fără nicio țintă decât ce a morții, mulți au ajuns să-și sugă sângele prin buzele crăpate din cauza lipsei de apă și până la urmă unii chiar își scoteau cămașa de pe ei, urinau și-și storceau cămașa pe buză și-și udau fața. Mulți au murit sufocați de lipsa de aer, nu mai spun de lipsa de apă.

Au avut loc scene de nebunie. În vagonul meu a murit cel pe care noi îl consideram căpitanul echipei de fotbal din cartierul nostru, Willy, care s-a spânzurat cu mânecile cămășii de un cârlig, era un tânăr care n-avea mai mult de 18 ani.

Un croitor, celebru pentru că îi îmbrăca pe actorii de la Teatrul Național, vorbea cu fiul lui care era complet gol și îi făcea observație: “Cum te duci tu la întâlnire fără să-ți pui cravata?” Dar fiul nu avea cum să perceapă observația tatălui lui, pentru că era mort!

Eu am fost salvat de cireșele și brânza pe care mi le dăduse țăranca în gara Iași. Tiță Răzeșoaia i se spunea, fiindcă se trăgea din țărani răzeși de pe vremea lui Ștefan cel  Mare.

Am fost plimbați ore întregi pe o distanță pe care în mod normal o parcurgi în jumătate de oră cel mult, pentru că sunt vreo 16 km, am fost purtați pe linii moarte, pe linii de manevră timp  de ore întregi și când am ajuns la Podu Iloaiei, din 2000 de evrei câți am fost îmbarcați la Iași am fost dați jos încă în viață 800 de supraviețuitori. Acest număr poate să varieze pentru că mulți dintre cei care au murit pe drum au fost aruncați din vagoane.

Am fost primiți de primarul de acolo, de membri comunității evreiești din localitate. Acolo locuiau numeroși evrei care aveau și posibilități materiale și care ne-au ajutat foarte mult. Am fost încartiruiți la ei, eu de exemplu am fost repartizat la doctorul Iancu.

V-a ajutat cineva să supraviețuiți în Trenul Morții?   

Leonard Zăicescu: În tren, cine se așeza jos, acela era un om mort. Eu spuneam că în vagon cu noi călătorește moartea, iar eu am avut norocul ca în această călătorie infernală să avem niște tineri foarte inimoși.

Cadavre de evrei din Trenurile Morții
Circa 6.000 de evrei au pierit în Trenurile Morții
Image source: 
Muzeul Holocaustului Washington

Am să pomenesc de gestul absolut eroic al lui Raul Schnorrer, care era proaspăt absolvent al Institutului de Arhitectură și care le făcea loc copiilor și bătrânilor la gemulețele vagoanelor de marfă ca să ia un pic de aer de afară, care și acela era cald.

La un moment dat el nu a mai putut suporta situația în care ne aflam, s-a repezit la geamuri, care erau și acelea bătute în cuie ca să intre cât mai puți, dacă se poate deloc, aer și a tras de el ca să rupă scândurile să poată intra aerul în voie. În clipa aceea a fost lovit în cap de un tir de gloanțe. Acesta a fost sfârșitul lui Raul Schnorrer care avea vise nobile să înalțe orașe și să se dăruiască societății.  

Datorită tinerilor ca el am fost la adăpost oarecum să cădem pradă animalizării celor care erau în tren, pentru că la un moment dat cei din Trenurile Morții încetau să mai fie oameni.

Cum a fost viața dumneavoastră după ce ați revenit la Iași?

Leonard Zăicescu: În primul rând am fost ajutat de familia mea, mai ales de familia mamei mele. Ea avea un frate care era medic și am avut noroc cu el pentru că potrivit legislației antonesciene medicii creștini nu aveau dreptul să trateze pacienți evrei. Fratele mamei m-a tratat, nici în ziua de azi nu știu ce am avut.

Leonard Zăicescu adolescent
Leondard Zăicescu a supraviețuit Trenului Morții spre Podu Iloaiei, dar s-a întors grav bolnav la Iași
Image source: 
Leonard Zăicescu

Un timp nici nu am vrut să ies din casă pentru că toată asta a avut un impact psihic pe care îl mai resimt și astăzi, cu starea mea de emoție și hipertensiunea cu care m-am ales.

Altfel, am supraviețuit din diferite expediente. La un moment dat am vândut făină de grâu de la un negustor, vindeam la brutării cu sacul. Am vândut maculatură de ziare la negustori, am lucrat într-un laborator de tehnică dentară, dar nu mi-a plăcut pentru că în practică gura fiecărui om care vine la dentist este ca o toaletă în care dentistul trebuie să miroasă.

După război, pe vremea regimului comunist ați mai suferit din cauza antisemitismului?

Leonard Zăicescu: După 23 august 1944 și instaurarea noului regim a avut loc o relaxare a antisemitismului în România, au apărut legi care sancționau abuzurile antisemite, dar acest lucru n-a durat mult.

Legitimația de presă a lui Leonard Zăicescu
Leonard Zăicescu a devenit jurnalist după 23 august 1944. Această legitimație din 1946 este semnată de Mihail Sadoveanu
Image source: 
Leonard Zăicescu

Eu m-am angajat la redacția ziarului Moldova liberă imediat după 23 august 1944. Dar vă voi da câteva exemple. Am lucrat la revista Pentru Patrie și pentru că au descoperit ei că la vârsta de nouă ani fusesem membru al unei organizații sioniste, Dror, m-au exclus din Organizația Tineretului Comunist (UTC) și m-au dat afară din post după care cu chiu cu vai am reușit să-mi găsesc post.

După aceea am lucrat în cinematografie, alături de criticul de film Valentin Silvestru, iar după o perioadă au găsit că aveam rude în Israel și m-au eliminat, pur și simplu. Apoi am ajuns la un departament, tot de cinematografie, acolo mi s-a înscenat că am fost văzut de președintele sindicatului care a venit cu o declarație în care m-a văzut în fața miliției, la coada celor care-și depuneau acte pentru plecare în Israel.

M-au pus pe liber exact când soția mea era însărcinată, în plină iarnă. Norocul meu că am găsit un om de omenie, o doamnă care era instructor de partid, am făcut un memoriu și supă două luni de stat pe tușă și numai noi știm cum am scos-o la capăt, am fost reprimit, bineînțeles fără să mi se plătească perioada cât am fost concediat.

Peste tot unde mă duceam, când le spuneam că am rude la Ierusalim îmi trânteau ușa în nas. Și atunci m-am dus la un prieten care era redactor șef și l-am întrebat cum de nu pot găsi niciun post. Și el a fost foarte dur cu mine: “Tu nu știi că există o circulată a Comitetului Central în care este prevăzut ca evreii să nu fie angajați în instituțiile de propagandă, mass-media și așa mai departe”.

Pe vremea aceea eram mai curajos și am cerut o audiență la Comitetul Central, unde era Bujor Sion, care se ocupa de probleme de presă, care mai târziu a murit într-un accident de avion.

Ce reacție aveți când auziți azi oameni care fac apologia lui Antonescu, a Mișcării Legionare sau neagă Holocaustul?

Leonard Zăicescu: Ce reacția pot să am, îmi crește tensiunea și simt că înnebunesc, faptul că văd atâta ipocrizie și tembelism, regret.

Cum să reacționez când cineva mi-a omorât tatăl și nu cred că există familie de evrei în Iași care să nu aibă o rudă ucisă în timpul Pogromului? Cum să reacționez când un ministru, cum era Dan Șova în 2012, spune că la Iași nu au fost uciși decât 28 de evrei și aceia de nemți, nu de români?

Leonard Zăicescu astăzi
Leonard Zăicescu a rămas marcat pe tot restul vieții de trauma suferită în 1941
Image source: 
Leonard Zăicescu

Simpla invocare a numelui Iașului îmi dă naștere la două sentimente contradictorii: pe de o parte este un sentiment de tandrețe, de dragoste, de melancolie și regrete pentru orașul meu natal, copilăria, adolescența și întotdeauna mă gândesc cu multă tandrețe la orașul Iași.

Pe de altă parte uneori nu pot scăpa de tristețe, regreta, de ostilitate și chiar de ură față de acest oraș, unde viața mea s-a întors pe dos unde l-am pierdut pe tatăl meu, lăsând la o parte impactul traumatizant pe care l-au avut aceste evenimente asupra mea.

 
Ascultați interviul cu Leonard ZĂICESCU realizat de Vasile DAMIAN