Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


CE de fotbal, „super-propagatorul” COVID-19

Numărul contaminărilor cu noul coronavirus a crescut cu 10% în ultima săptămână în Europa, după două luni de declin, iar riscul apariţiei unui nou val este tot mai mare. Avertismentul vine de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Instituția transmite că riscul este accentuat de campaniile lente de vaccinare, de noile variante ale coronavirusului şi de reluarea activităţilor sociale.

CE de fotbal, spre exemplu, este văzut ca un „super-propagator”. Sute de microbişti care au revenit din Londra şi Sankt Petersburg au fost diagnosticaţi cu Covid-19, relatează BBC preluat de news.ro.

Catherine Smallwood, reprezentant OMS, a cerut oraşelor care găzduiesc meciuri din campionat să facă mai multe pentru a monitoriza mobilitatea microbiştilor. Trebuie monitorizat ce se întâmplă în jurul stadioanelor, după meciuri, în baruri şi pub-uri, a spus ea.

Serviciul de Sănătate Publică din Scoţia a transmis la rândul său că 1.294 de cazuri de Covid au fost asociate celor care au călătorit la Londra pentru meciul din 18 iunie, inclusiv 397 de microbişti care s-au aflat pe Wembley.

Pe de altă parte, varianta Delta a coronavirusului, descoperită inițial în India, este cea mai mare ameninţare pentru majoritatea statelor europene. Agenţia Uniunii Europene de control a bolilor (ECDC) estimează că, la finalul lunii august, aceasta va fi responsabilă de 90% dintre cazuri.

În prezent, situația epidemiologică s-a înrăutățit în Rusia, unde doar ieri au fost raportate 672 de decese asociate bolii. O situație tot mai dificilă se înregistrează în Marea Britanie, Spania și Portugalia, aceasta din urmă impunând deja interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii în mai multe localităţi, inclusiv Lisabona şi Porto.