Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Explozie la Combinatul Azomureș. O persoană a fost rănită

azomures.jpg

Explozie la Combinatul Azomureș. O persoană a fost rănită. Sursa foto mediafax

O explozie urmată de incendiu s-a produs marţi noaptea la staţia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş, un bărbat de aproximativ 50 de ani suferind o fractură de membru superior.

UPDATE11h17: Ministrul Mediului, Tánczos Barna, cere control comun GNM, IGSU și ISCIR după explozia de la Azomureș: „Constatăm că am avut 3 incidente majore în doar câteva zile și trebuie să aflăm rapid dacă este doar o coincidență”.

UPDATE: Incendiul izbucnit la coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac a Combinatului Chimic Azomureş a fost lichidat, urmând ca o echipă experţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, condusă de adjunctul inspectorului general, să se deplaseze la Târgu Mureş, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a operatorului. Potrivit ISU Mureş, explozia s-a produs în jurul orei 01,00.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la ISU Mureş şi Serviciul Privat Pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul operatorului economic.

Incendiul este localizat, fără pericol de extindere, şi se intervine pentru lichidare.

ISU Mureş precizează că nu există niciun pericol pentru populaţie sau personalul operatorului, fiind activată grupa operativă pentru gestionarea evenimentului.

Reprezentanţii Azomureş precizează, pe Facebook, că a fost identificată cauza evenimentului de către operatorii instalaţiei.

''Nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afara ei. (...) Nu există pericol pentru comunitate'', arată sursa citată.

Potrivit reprezentanţilor combinatului, în timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalaţiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomureş a avut loc un incendiu. O persoana a fost rănită, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi este în afara oricărui pericol.

''Situaţia este acum sub control, este monitorizată de autorităţi, instalaţia unde a avut loc incendiul fiind oprită complet'', mai arată sursa citată