
Social
Malta, prima țară din Europa care își închide granițele pentru persoanele nevaccinate anti-Covid
malta-485321_1920.jpg

"Începând de pe 14 iulie, orice persoană care soseşte în Malta trebuie să prezinte un certificat de vaccinare recunoscut: un certificat maltez, unul britanic sau unul al Uniunii Europene", a explicat el, potrivit Agerpres. "Vom fi prima ţară din Europa care ia această măsură", a adăugat ministrul. Malta le cere în prezent numai călătorilor din Marea Britanie să prezinte dovada vaccinării, în timp ce vizitatorii din alte ţări europene pot intra cu un test PCR negativ. Copiii care îşi însoţesc părinţii vor trebui să prezinte un test PCR, în timp ce copiii neînsoţiţi nu vor putea să călătorească în Malta. Malta recunoaşte în prezent certificatul digital COVID al UE, cel britanic emis de National Health Service sau cele emise pe teritoriul său.
Malta a raportat 96 de cazuri de coronavirus, a patra zi consecutivă în care numărul de cazuri s-a dublat în 24 de ore. Majoritatea acestor cazuri sunt legate de călătorii de peste hotare. În pofida creşterii numărului de cazuri, numai trei pacienţi sunt în prezent internaţi în spital, fapt prezentat de ministru ca o dovadă solidă a importanţei vaccinării. Malta are cea mai ridicată rată de vaccinare din Europa, cu 79% dintre adulţi vaccinaţi cu ambele doze de ser anti-COVID.