Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vaccinul Pfizer-BioNTech produce de 10 ori mai mulţi anticorpi decât „rivalul” chinezesc de la Sinovac

Serul anti-Covid-19 produs de Pfizer-BioNTech, care are la bază tehnologia ARN mesager, produce de 10 ori mai mulţi anticorpi decât vaccinul Sinovac, care funcţionează pe bază de viruşi inactivați.

Această descoperire a fost făcută în urma unui studiu printre angajaţii din domeniul sănătăţii din Hong Kong care au fost imunizaţi cu schema completă cu vaccinul Pfizer/BioNTech și care au un nivel de anticorpi de aproximativ 10 ori mai mare decât cei care au primit serul Sinovac bazat pe viruşi inactivi, anunță Bloomberg.

Chiar dacă anticorpii nu sunt singurul factor care trebuie luat în considerare în imaginea de ansamblu a capacităţii unui vaccin de a genera imunitate împotriva COVID-19, „diferenţele în concentraţia anticorpilor neutralizatori identificate în studiul nostru s-ar putea traduce în diferenţe substanţiale în ceea ce priveşte eficacitatea vaccinurilor”, afirmă cercetătorii.

Concluziile studiului din Hong Kong se alătură unui număr tot mai mare de dovezi potrivit cărora vaccinurile ARNm sunt superioare când vine vorba de oferirea unei protecţii potente şi cuprinzătoare împotriva SARS-CoV-2 şi variantelor sale, comparativ cu vaccinurile care se bazează pe metode mai tradiţionale, precum cele cu viruşi inactivi.

Niciuna dintre țările care şi-au axat campania de imunizare anti-COVID pe vaccinurile chinezeşti Sinovac şi Sinopharm nu au înregistrat o scădere atât de mare a numărului de cazuri, comparative cu ţările care au folosit vaccinuri care utilizau ARNm. Totuşi, şi vaccinurile cu tehnologie tradiţională au redus semnificativ numărul de infecţii severe şi decese cauzate de COVID-19.

Această eficacitate mai scăzută a vaccinurilor inactivate a determinat ţări ca Thailanda şi Emiratele Arabe Unite să ofere populaţiei deja imunizate în regim complet o a treia doză a unui vaccin ARNm, în contextul răspândirii variantei Delta mult mai infecţioase a Covid-19.