Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Au intrat în vigoare noile măsuri de relaxare. În ce condiții se pot organiza evenimentele?

concert-768722_1920.jpg

Image source: 
pixabay.com

Duminică, 1 august, intră în vigoare noile măsuri de relaxare. Conform deciziei Guvernului, crește numărul de participanți la evenimente culturale, private, sportive sau manifestaţii, dar accesul va fi condiționat de incidenţa cazurilor covid.

În urma Hotărârii de Guvern, care a intrat în vigoare pe 1 august, a fost instituit un nou prag al incidenţei cazurilor din ultimele 14 zile, de două cazuri la mia de locuitori, în funcţie de care sunt stabilite măsurile de relaxare.

Astfel , în localitățile cu o rată de infectare mai mică de două cazuri la mia de locuitori vor fi permise festivaluri sau activități culturale în aer liber cu până la 75.000 de oameni testați, vaccinați sau trecuți prin COVID-19.

În aceleași condiții, evenimente private precum nunțile și botezurile se pot organiza cu cel mult 400 de invitați în interior. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate, pentru cele care prezintă rezultatul negativ al unui test sau pentru cele care au trecut prin boală.

Totodată, cluburile, barurile, discotecile și sălile de jocuri pot funcționa la capacitate maximă, însă în aceste locuri vor putea intra doar persoanele vaccinate.

În fine, competiţii sportive  sunt  permise cu spectatori până la 75% din capacitatea spaţiului, înă cu asigurarea unei distanţe de 1 metru și doar dacă incidenţa din localitate este mai mică de două cazuri la miade locuitori.