Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ziua Holocaustului Romilor: "Mătușa mea a fost deportată în Transnistria cu un copil de șase luni"

Romi deportați în Transnistria

Pe 2 august este marcată Ziua Holocaustului romilor - Porajmos -  în memoria sutelor de mii de persoane din această etnice care au pierit în timpul celui de-al doilea război mondial într-un genocid declanșat de Germania Nazistă și aliații ei, între care și România. Cum este păstrată azi această memorie și care sunt efectele sale după 80 de ani?

Reporter: La 1 iunie 1942 dictatorul fascist Ion Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a unei părți a comunității romilor din România. Potrivit Raportului Final al Comisiei pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", au fost deportate circa 25.000 de persoane, dintre care circa 11.000 au pierit acolo. Sociologul Gelu Duminică a povestit într-un interviu soarta familiei sale din Galați, care a avut mai mulți membri deportați.  

Gelu Duminică: Povestea mătușii mele este de fapt povestea familiei ei. Dintr-o familie mândră care trăia din meseria tatălui lor, care era fierar și mai făcea și comerț cu animale, într-un context de război au ajuns foarte săraci, iar sărăcia i-a împins către cerșit.

Ea era cea mai mare dintre patru frați și surori și a trebuit să încerce să asigure hrana familiei în condițiile în care bunicul a fost luat pe front și împreună cu copilul ei mic a încercat să susțină familia cerșind. Acesta a fost motivul oficial invocat de autorități pentru deportarea ei.

Pe lângă ea au fost deportați și alții care nu aveau nicio “abatere” și asta ține de intențiile ascunse ale legii antonesciene, iar intențiile ascunse nu erau îndreptate împotriva unor categorii infracționale, ci împotriva unei minorități etnice.

Reporter: Cu alte cuvinte, deportarea romilor, spre deosebire de cea a evreilor care s-a făcut în bloc, s-a făcut pe niște criterii arbitrare.

Gelu Duminică: Într-adevăr nu a fost o politică generală în care erau luați toți romii, însă în anumite zone s-au luat comunități în întregime. De pildă, am consultat arhive în care apăreau ordine de deportare a unor comunități întregi, cu toate proprietățile lor, iar în altele care erau specificate doar 40 de persoane, de ce anume, Dumnezeu știe.

Reporter: Poate că erau și abuzuri, denunțuri sau răfuieli.

Gelu Duminică: Așa este, de fapt una dintre teoriile deportării familiei mele este o răfuială între familia bunicului meu și familia unui antreprenor local. Bunicul meu făcea afaceri cu animale, când era civil, când încă nu fusese mobilizat în armată și cumpăra multe animale din jurul Galațiului și le trimitea unui om de afaceri din București care avea o fabrică de salam.

Apel respins pentru repatrierea Anicăi
Autoritățile au respins un apel pentru repatrierea Anicăi care a pierdut copilul cu care fusese deportată în Transnistria
Image source: 
Gelu Duminică

Era o afacere bănoasă, se făceau destul de mulți bani, banul este ochiul dracului, iar competiția a simțit nevoia să-i anuleze familia. N-am dovezi, este doar un scenariu menționat de familia mea, cert este că bunica a încercat să-și aducă familia înapoi, pentru că legea prevedea că rudele combatanților de pe front nu trebuia să fie deportate.

Ei bine, în pofida acelei legi, familia mea a fost deportată, bunica, neștiutoare de carte, a făcut toate demersurile pentru ca legea să fie aplicată și răspunsul a fost bineînțeles, NU. Parte dintre ei au murit, copilul de șase luni cu care a fost deportată mătușa mea a murit.

Reporter: Fac din nou comparația cu evreii care au păstrat memoria Holocaustului și au un cult al acestei memorii. De ce nu se întâmplă la fel și la romi?

Gelu Duminică: Eu știam despre Bug, eu știam despre Antonescu, cu poveștile astea am crescut în urechi și nu erau spuse la modul “uite ce ne-au făcut ăștia”, erau spuse în șoaptă, în momentul când cineva consuma o cantitate mai mare de alcool, atunci când unul dintre supraviețuitori trecea la cele veșnice.

Gelu Duminică
Gelu Duminică spune că memoria Holocaustului este mult mai estompată la romi față de evrei
Image source: 
Petru Clej

Poate și pentru că robii au trecut prin 500 de ani de robie. Despre acea perioadă eu aflam de la bunicii mei ca “muncă la boieri”, nu era numită sclavie, dar nu știai ce înseamnă. La fel și aici: ne-a luat Antonescu, dar nu știai de ce.

Era o traumă colectivă: în momentul în care tu ești obișnuit cu bătaia, faptul că mai primești o palmă nu înseamnă nimic, iar în momentul în care tu ai fost obișnuit să fii efectiv la marginea societății, să fii jignit, împins, bătut, omorât, atunci spui – uite mi-a făcut și ăla același lucru, dar nu-i nimic nou.

Din păcate, forma asta de abuz nu este nouă pentru minoritatea romă și în momentul în care ești tratat ca un sclav, devii sclav, iar în momentul în care-ți asumi identitatea de sclav atunci este cel mai complicat.

Reporter: Mai există printre romi azi impactul deportării din 1942?

Gelu Duminică: Sigur că da. De exemplu, părinții mei, supraviețuitori, au refuzat să ne învețe pe noi copiii limba romani, pentru că era forma lor de a ne proteja – nu vă trebuie vouă asta.

Ne-au luat din comunitate, ne-au mutat între români în încercarea de a rupe legăturile cu comunitatea. Când lucrurile s-au așezat și frica tatălui meu de a fi deportați s-a estompat, el a ajuns să râdă de noi: dacă vine Antonescu, voi o să muriți ca proștii, pentru că nu mai știți nici limba, nu mai aveți nici cultură.

Tata conștientiza că deși el a încercat să ne rupă de propria identitate noi totuși am rămas cu acea identitate. Pe de altă parte, prin mentalitatea asta umilă, când noi ne cerem drepturile de fapt le cerșim. Este în fapt o auto-marginalizare, efect al secolelor de marginalizare. Va trece mult până vom învăța să ne cerem drepturile, nu să le cerșim.

Reporter: Se pot vedea uneori atitudini în rândurile majorității de tipul: “Bine v-a făcut Antonescu, trebuie să vă ia pe toți” sau celebra pancartă de pe un stadion de fotbal “Un milion de ciori, o singură soluție – Antonescu”

Gelu Duminică: Sunt două categorii de oameni. Eu cred că marea majoritate este ignorantă provine dintr-o mare zonă de necunoaștere și cu ei mai avem o șansă. Când ești dispus să asculți, ești dispus să pui întrebări, ești dispus să înțelegi că schimbarea începe cu tine, atunci avem o șansă.

Banner rasist pe stadion
Rasismul anti-romi este încă prezent pe stadioane și face apel la memoria deportării în Transnistria
Image source: 

Din păcate, am fost învățați că Ștefan cel Mare era bun și sfânt, Antonescu era întregitorul națiunii și e foarte greu să schimbi ceea ce tu consideri adevăr.

Pe de altă parte, vorbim de asumați. Mare parte dintre cei care afișau acel banner pe stadion știau despre ce vorbesc, știau că Antonescu a făcut epurare etnică, ăia pentru mine nu sunt oameni, pentru că în momentul în care epurarea etnică este o soluție ca tu să te simți superior, în momentul în care te bucuri că o comunitate etnică este rasă de pe fața pământului, nu ești om, ai rămas la stadiul de amibă și euglenă verde.

 
Ascultați interviul cu Gelu DUMINICĂ realizat de Petru CLEJ