Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Școala începe pe 13 septembrie, cu prezența fizică a tuturor elevilor

scoala.jpg

Image source: 
Martin Bureau, AFP

Ministrul Educației a anunțat marți că școala va începe cu prezență fizică pe 13 septembrie, pentru toți elevii, fără scenarii de funcționare.  Sorin Cîmpeanu a mai spus că nu este adeptul vaccinării obligatorii a profesorilor dar că susține importanța testării în școli.

 

O ultimă raportare, de la finalul lunii mai, arăta că aproximativ 185.000 de profesori s-au imunizat până acum, echivalentul a 58%.

„Școala va începe pe data de 13 septembrie cu prezență fizică. Bazându-mă pe informațiile pe care le am în limitele de competență, pe condițiile de școli, pe procentul de cadre didactice vaccinate, mă pronunț cât se poate de clar în favoarea deschiderii școlii fără scenarii pentru toți elevii. Am dreptul să îmi exprim acest optimism”, a spus Cîmpeanu, adăugând faptul că în paralel trebuie ținut cont și de evoluția epidemiologică.

Anterior, Consiliul Elevilor ceruse Ministerului Educației să spună până la finalul lunii august cum va începe școala și dacă vor exista scenarii ca anul trecut, având în vedere valul patru al pandemiei.

 

 
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu