Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Manager de spital: Vaccinarea e luată în derâdere. Formele moderate și severe sunt ale nevaccinaților

Prin discuții și cursuri explicative Spitalul Victor Babeș din Timișoara a reușit să ajungă de la 50% intenție de vaccinare la peste 90% personal medical vaccinat. "Trebuie să vorbim cu oamenii, trebuie să combatem aceste știri false", crede managerul unității medicale, Cristian Oancea. "Nu putem să fim ipocriți și să le cerem pacienților să fie vaccinați și cu test la zi și noi să fim nevaccinați și să nu facem teste", mai spune medicul. El nu este adeptul vaccinării obligatorii, dar subliniază că ficare trebuie să se informeze din surse credibile și să-și asume deicizia. Cristian Oancea vede o vulnerabilitate în mediul rural unde oamenii nu prea au avut acces nici la informații și nici la vaccin.

Continuă să crească numărul infectărilor cu coronavirus. 271 de cazuri noi au fost înregistrate în 24 de ore din aproape 30 de mii de teste. Încă o persoană și-a pierdut viața după ce s-a infectat cu sars-cov-2, iar la ATI sunt 67 de pacienți.
Medicii spun că se așteaptă la focare în mediul rural, unde acoperirea vaccinală este și mai deficitară decât în orașe. Cristian Oancea, managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara, e de părere că e nevoie de cea de-a treia doză de vaccin în cazul persoanelor cu afecțiuni grave și în vârstă. El aduce ca argument cazul unei femei de peste 70 de ani, cu afecțiuni oncologice, care se află la ATI covid deși e vaccinată:

"Vaccinarea într-un fel e luată în derâdere. Formele moderate și severe sunt ale nevaccinaților. Într-adevăr avem și vaccinați care dezvoltă boala dar forme mai ușoare. Până acuma cazurile vaccinate au urmat tratament la domiciliu, având semne ca viroze respiratorii banele. Un singur caz avem în terapie intensivă vaccinat, pacientă vârstnică, peste 70 de ani, cu patologie oncologică. De asta la acești pacienți mai friabili clinic și imun ar trebui ar trebui o a treia doză, de care se tot vorbește, tocmai pentru a da un boost imunologic. Persoanele care au intrat în terapie intensivă în afară de cazul pe care vi l-am descris au fost nevaccinați".