Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Dumitru Borțun : Dacă politicienii nu sunt capabili să rezolve probleme ce țin de nevoile imediate ale oamenilor, degeaba vin cu promisiuni

guvern.jpg

Sursa imaginii: 
Guvernul României

Actuala criză politică vine într-un moment destul de tensionat : se anunță revenirea în forță a pandemiei cu un al patrulea val, începe școala, scumpirilor de până acum li se vor adăuga cele la gaze și așa mai departe. Mai sunt românii așadar interesați de scandalurile politice? La RFI, profesorul universitar Dumitru Borțun, de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a SNSPA, spune că interesul este zero, la fel și încrederea în clasa politică scade constant.

Pentru majoritatea românilor actuala criză politică este lipsită de interes și agenda fiecăruia e dominată de problemele legate de venituri, de locurile de muncă, de educația copiilor sau de sănătate, explică la RFI expertul în comunicare Dumitru Borțun. De aceea, o clasă politică ce pare ruptă de aceste realități sociale este în opinia profesorului universitar ”infantilă” și își va pierde încrederea populației. Cât de periculos ar fi acest lucru, mai ales într-un moment în care decidenții ar trebui să le ceară din nou românilor sacrificii în contextului noului val pandemic? Extrem de periculos, inclusiv pe termen lung, spune profesorul universitar, amintind că majoritatea regimurilor totalitare au ajuns la putere pe un astfel de fundal de încredere scăzută în clasa politică. De aceea nu e ”responsabil” că politicienii români ”se joacă cu focul” și nu pentru prima dată, avertizează Dumitru Borțun. ”Pe români nu-i interesează nici stânga, nici dreapta, nici reforma societății românești...Dacă o clasă politică nu e în stare să rezolve aceste probleme care țin de baza piramidei lui Maslow, probleme care țin de necesitățile imediate, degeaba are tot soiul de obiective, de scopuri și de misiuni pentru că la acelea nu mai ajunge”, comentează acid Dumitru Borțun. Ascultați interviul integral...  

 
Profesorul universitar Dumitru Borțun, de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a SNSPA