Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cum s-a transformat un stagiu Erasmus într-o frumoasă poveste de dragoste

Alexandra Nichita (24 de ani) a plecat de două ori în Portugalia, cu stagii Erasmus, o dată pentru studii și o dată cu un internship. Mulți studenți care pleacă cu Erasmus au putut astfel să studieze în țările la care visau, să le descopere cultura și istoria, să cunoască oameni noi și mentalități diferite.   

Pentru Alexandra, Portugalia a însemnat însă mai mult decât atât. Ea l-a întâlnit acolo pe Daniel Moutinho Soares (34 de ani). Se afla în Peniche, un oraș din vestul Portugaliei, într-o excursie cu un grup de prieteni plecați cu Erasmus. Lor li s-au alăturat și câțiva portughezi, printre care și Daniel.

Dragoste la prima vedere? Da, pentru el. Nu, pentru ea, care ne mărturisește că nu prea l-a plăcut la început: „Eu nu prea cred în dragoste la prima vedere. Îmi place în filme, dar în viața reală nu mi se părea că se aplică”. Însă norocul a fost de partea tânărului portughez.

Întânirea lor nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi fost stagiul ei Erasmus. De altfel, statisticile arată că peste un sfert din studenții care au participat la programul Erasmus și-au găsit partenerul de viață în timpul sejurului făcut în străinătate, conform Comisiei Europene.

După excursia din Peniche, aveau să se revadă în Lisabona. Acolo a avut loc și prima întâlnire doar în doi, iar restul este... o poveste frumoasă de dragoste, care durează de mai bine de doi ani. Pandemia nu i-a împiedicat să se vadă, din contră, i-a ajutat să petreacă mai mult timp împreună. În perioada carantinei, Alexandra a putut să călătorească în Portugalia mai des și să rămână acolo câteva luni, mai ales că facultatea și job-ul au trecut în online.

În viitorul apropiat, plănuiesc să se mute împreună, în Portugalia. El lucrează ca doctor, iar, pentru el, lucrurile ar fi mai complicate dacă s-ar muta în România. „Ar fi mai ușor pentru ea să vină și să-și găsească un job, decât pentru mine. Nu este atât de ușor să mergi și să fii doctor în altă țară”, ne-a spus el. În plus, ea cunoaște deja portugheza, îi place țara, iar adaptarea ar veni natural. E conștientă că îi va fi greu să găsească un loc de muncă în domeniul în care lucrează, jurnalism, însă știe că nimic nu este imposibil și că „toate începuturile sunt grele”.