Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Peste 1.200 de români cu COVID-19, la ATI

5.655 de cazuri noi de COVID-19 s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. La Anestezie și Terapie Intensivă sunt internați 1.218 pacienți.

5.655 cazuri noi de COVID-19 și 109 de decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.032. Dintre acestea, 1.218 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 290 sunt minori, 272 fiind internați în secții și 18 la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.532.692 de teste RT-PCR și 3.111.943 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.107 teste RT-PCR (4.888 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.219 la cerere) și 19.640 de teste rapide antigenice. 

Până astăzi, 27 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.199.761 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 947 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 
1.098.795 de pacienți au fost declarați vindecați. 

Rata de infectare în Capitală se apropie de 5 la mie

Luni, rata de infectare în Capitală a urcat la 4,95, față de 4,35 cu o zi în urmă.  Bucureștiul a intrat în scenariul roșu de la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, ceea ce înseamnă că este obligatoriu certificatul verde COVID, pentru accesul în localuri, săli de spectacole, evenimente private, săli de sport sau restaurantele din mall-uri.

Reamintim că în situația în care incidența cazurilor COVID-19 trece de 6 la mie, atunci școlile intră în sistem online. Potrivit sursei citate, duminică, în Capitală au fost raportate 653 de noi cazuri de coronavirus, iar în spitalele din București nu mai era liber niciun pat la ATI pentru pacienții cu terapie intensivă.