
Social
Suedia spune “Hej då!” (adio) restricțiilor
suedia.jpg

Dacă ar fi fost făcut în Italia, Franța sau Grecia, probabil că anunțul renunțării la cea mai mare parte a restricțiilor legate de Covid ar fi fost primit cu o uriașă bucurie, cu urale și ovații. În Suedia însă ziua de azi pare a fi una cum nu se poate mai obișnuită. Fără îndoială că oamenii sunt bucuroși, dar cum ridicarea restricțiilor nu înseamnă pentru cea mai mare parte dintre ei o schimbare fundamentală în viața de zi cu zi, nu se încing petreceri în fiecare casă, nu se cântă și nu se dansează pe străzi. Suedezii își văd de viața pe care pandemia nu a modificat-o puternic vreodată.
De fapt, singurele schimbări majore aduse de ridicarea restricțiilor sunt legate de plafonul legal al participanților la întruniri, meciuri și concerte, la numărul maxim autorizat de persoane în incintele închiriate și la recomandarea Autorității de Sănătate Publică de a lucra pe cât se poate de acasă. Toate acestea dispar.
Ceea ce rămâne sunt recomandările ca orice organizator de evenimente să ia în calcul ca numărul participanților să permită păstrarea unei distanțe de siguranță din punct de vedere epidemiologic, ca oricare cetățean cu simptome să stea acasă și ca aceia care nu sunt vaccinați să evite contactul apropiat cu alte persoane, în special dacă acestea din urmă au peste 70 de ani sau fac parte din grupe de risc. Atât.
Această relaxare se referă însă strict la ceea ce petrece în interiorul țării. În ceea ce privește restricțiile de intrare în Suedia, ele sunt încă valabile până cel puțin pe 31 octombrie și spun că toți cei care doresc să vină în țara scandinavă sunt obligați să arate fie un certificat de vaccinare, fie un test negativ.
Invitație la dans
La Stockholm, la Göteborg sau la Malmö foarte multe cluburi și-au deschis larg porțile încă de la miezul nopții și propun evenimente la care să aibă acces semnificativ mai multe persoane decât până acum. Managerii lor spun că lucrul care a lipsit cel mai mult de la începutul pandemiei este dansul, așa că se va dansa. Artiștii și sportivii sunt și ei deosebit de fericiți că vor putea avea săli pline, după ce până acum numărul maxim de spectatori în spații închise era de 300.
O îngrijorare există totuși, provocată de cele petrecute în Norvegia la sfârșitul săptămânii trecute când ridicarea restricțiilor a dus la un haos absolut și la multe violențe. Dar autoritățile de la Stockholm nu cred că asta se va repeta aici. Să nu uităm că în Norvegia restricțiile cauzate de pandemie au fost mult mai dure decât în Suedia.
Pe de altă parte, există și suficiente elemente care arată că suedezii nu sunt atât de naivi încât să creadă că pericolul a trecut complet. Unul dintre ele este decizia Parlamentului de a prelungi validitatea așa numitei Legi Covid până la 31 ianuarie 2022. Aceasta dă dreptul autorităților să ia rapid măsuri de protecție care în mod normal nu ar fi permise. Cu alte cuvinte, ca în cazul în care pandemia va deveni din nou puternică să se poată institui imediat restricții acolo unde e nevoie.
O comparație
În context european, și în special dacă facem o comparație cu România, ridicarea restricțiilor în țara scandinavă pare în cel mai fericit caz pripită. Însă trebuie remarcat că dacă în România numărul cazurilor a explodat în ultimele săptămâni, în Suedia nu a prea fost vorba de așa ceva.
Dacă anumite regiuni au mai mulți bolnavi de Covid decât anul trecut în septembrie, în schimb pacienții de la Terapie intensivă sunt cam de 10 ori mai puțini decât acum 12 luni, iar decesele legate de Covid sunt foarte rare. Presiunea pusă pe sistemul medical a scăzut foarte mult, iar spitalele au ieșit din starea de urgență.
Oamenii sunt încurajați să se vaccineze, însă dacă nu o fac, asta nu-i împiedică să meargă la serviciu. Încă o dată, se mizează pe responsabilitatea fiecăruia. În contrast cu multe alte țări, pașaportul Covid care să condiționeze accesul în spațiile publice și la serviciu nu li se pare suedezilor o idee viabilă.
Medicii epidemiologi spun că lucrul de care țara are nevoie nu este impunerea de noi restricții și ci convingerea celor nevaccinati că soluția cea mai rapidă pentru a reveni la o viață normală este vaccinul. Pentru asta, foarte multe persoane care încă nu s-au imunizat au primit deja sms-uri de la regiunile în care locuiesc. Acolo li se spune că acum oricine, indiferent de vârstă se poate vaccina și li se recomandă să o facă. Însă tonul mesajului nu este în niciun caz unul amenințător, cu vreo nuanță care să sugereze că vor exista consecințe administrative la adresa celor care nu o fac.
Rata de vaccinare: aproape 80%
Ieri, 76.5% dintre suedezi erau deja vaccinați complet, dar cifrele variază destul de mult de la un oraș, ori de la un cartier la altul. Zonele cu cele mai scăzute niveluri de vaccinare sunt adesea cele în care majoritatea populației are origini străine. Însă nici chiar acolo autoritățile nu vorbesc despre constrângeri, ci despre discuții cu argumente care să poată fi acceptate.
Fără îndoială că există și voci care susțin că eliminarea restricțiilor mai putea aștepta și că riscul de creștere vertiginoasă a îmbolnăvirilor va fi mare. Însă Anders Tegnell, arhitectul strategiei suedeze în privința Corona nu crede că există motive reale de panică și amintește că această dispariție a plafoanelor de public nu a venit din neant ci este doar ultimul pas dintr-o serie de măsuri care au deschis gradual societatea.
Asta îl face să creadă că nu se va vedea o explozie de îmbolnăviri, mai ales dacă participanții la evenimentele cu mult public vor avea cunoștință de a merge acolo doar dacă sunt vaccinați. “Am un mare respect pentru această boală care ne-a surprins de foarte multe ori, declara el ieri pentru publicația Göteborg Posten, însă vaccinul este un instrument fantastic pentru a o controla. S-a dovedit deosebit de eficient pentru a scădea numărul îmbolnăvirilor”, a spus el.
Cu toate astea, există încă o categorie de suedezi care nu sunt deloc fericiți că nu mai există restricții. Este vorba despre o parte din cei care vor trebui să se întoarcă la birou. Conform unei anchete realizate de site-ul Linkedin pe un eșantion de 1001 de membri, unul din patru angajați declară că își va da demisia dacă șeful îl va obliga să vină din nou la serviciu în fiecare zi.