Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O treime din alimentele produse la nivel global sunt pierdute sau irosite (FAO)

O treime din alimentele produse pentru consumul uman sunt pierdute sau irosite la nivel global, în timp ce peste 820 de milioane de oameni din lume continuă să sufere de foame în fiecare zi şi aproape 30% din terenurile agricole ale lumii sunt ocupate, în prezent, pentru a produce alimente care nu sunt consumate niciodată.

Datele sunt transmise de FAO (Organizația pentru alimentație și Agricultură a ONU), cu prilejul Zilei internaţionale de conştientizare a risipei alimentare, care se sărbătoreşte la 29 septembrie.

Atunci când alimentele sunt pierdute sau irosite, toate resursele folosite pentru a le produce - incluzând apa, pământul, energia, forţa de muncă şi capitalul - se irosesc. În plus, eliminarea pierderilor de alimente şi a deşeurilor în depozitele de deşeuri duce la emisiile de gaze cu efect de seră, contribuind la schimbările climatice, transmite sursa citată de Agerpres.

Reducerea pierderilor şi a deşeurilor alimentare este esenţială într-o lume în care numărul persoanelor afectate de foamete a crescut, începând din 2014, iar tone de alimente comestibile au fost pierdute sau irosite zilnic.

Având în vedere creşterea populaţiei la nivel global, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte nevoia urgentă de a folosi cantităţile mari de alimente pierdute şi irosite pe tot globul, subliniind riscurile care implică şi schimbările climatice, durabilitatea agriculturii, mijloacele umane de trai şi aprovizionarea cu alimente.

Reducerea pierderilor şi a deşeurilor alimentare este, de asemenea, menţionată în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă şi în special în Obiectivul 12.3, care solicită reducerea la jumătate a deşeurilor alimentare pe cap de locuitor la nivel de retail şi consumator, precum şi reducerea pierderilor de alimente pe parcursul producţiei şi aprovizionării lanţurilor de magazine.