Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De ce refuză mulți părinți să-și vaccineze copiii? Psiholog: Există o categorie care nu e deschisă la dialog

de_ce_refuza_parinti_vaccineze_copii_mihai_copaceanu.jpg

Copiii de peste 12 ani se pot vaccina anti-Covid-19 (Sursa: MEDIAFAX FOTO/Andreea Alexandru)
Copiii de peste 12 ani se pot vaccina anti-Covid-19 (Sursa: MEDIAFAX FOTO/Andreea Alexandru)

Doar puțin peste 200.000 de elevi între 12 și 19 ani au fost vaccinați anti-Covid-19 până acum în România. Trendul este crescător în ultima săptămână, însă nivelul general rămâne destul de scăzut.

Psihologul Mihai Copăceanu explică la RFI reticența unor părinți de a-și vaccina copiii: ”Există o categorie de părinți care nu sunt deschiși la dialog, care au convingeri foarte puternice, fie iraționale, fie poate au un fundament religios și unii dintre ei au o respingere a științei, în general și o respingere a medicinei, în mod particular și atunci există o categorie, poate nu chiar o minoritate, mai mult în România decât în alte țări europene, dacă ne uităm la statistici, unde cu acești părinți, orice dialog este sortit eșecului și nici dacă aduci tone de argumente, tratate de medicină, nu-i poți convinge”.

El precizează că ”pe de altă parte, există o categorie încă nesigură, există o serie de idei care-i sperie, cum ar fi faptul că o persoană a fost vaccinată și totuși a făcut Covid. Astfel de cazuri, nu atât de generalizate, dar cazuri din acestea care cumva accentuează neîncrederea în vaccin, fac ca acești părinți să aibă convingeri și mai puternice și să respingă cu mai multă forță vaccinarea, tocmai pentru că nu prezintă o siguranță și tocmai pentru că există un risc pentru propriul copil”.

 

Citiți și: 

 

Școlile ar putea rămâne deschise și când rata de infectare depășește 6 la mie

 

Psihologul Mihai Copăceanu, despre adolescenții în pandemie: Stres, nopți nedormite, abuz de internet