Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Actrița Oana Pellea anunță că are Covid, dar precizează că este o formă ușoară a bolii: “Mă felicit că m-am vaccinat!”

Actrița Oana Pellea a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a fost testată pozitiv pentru COVID, la mai puţin de o săptămână de când s-a izolat, după ce a intrat în contact cu o persoană infectată.  "Nu dau sfaturi nimănui dar mă felicit că m-am vaccinat”, a scris actrița pe pagina de socializare.

Postarea integrală a Oanei Pellea:

“Sunt vaccinată cu ambele doze. Acum exact o săptămâna am luat hotărârea să mă autoizolez după ce am intrat in contact cu o persoană suspectă a fi pozitivă Covid19. Mi-am suspendat un spectacol. Am oprit repetițiile. Am anunțat teatrele. Presa a scris: “Oana Pellea, decizie incredibilă luată din cauza covid-19. Actrița a făcut anunțul neașteptat”
Nu era nimic incredibil. Nimic neașteptat! Era o decizie responsabila! Reacția presei da… mi se pare incredibilă!
E o decizie pentru care mă aplaud din tot sufletul! Mi am făcut teste rapide rezultat NEGATIV.
Astăzi am primit rezultatul PCR – POZITIV.
Mi-aș fi pus in pericol colegii și pe cei cu care aș fi intrat în contact.
Traversez o formă ușoară. Nu vreau sa ma gândesc cum mi ar fi fost fără vaccin!
Voi rămâne în izolarea impusă de lege.
Aveți grija de voi si de cei de lângă voi!
Sănătate tuturor!
Nu dau sfaturi nimănui dar mă felicit că m-am vaccinat.”

Actrița în vârstă de 59 de ani joacă în mai multe piese la teatrele Bulandra, Metropolis, ArCUB, Odeon și Teatrul Foarte Mic.