Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Medicul Adrian Marinescu: Mulți dintre noi sunt vulnerabili, nu doar cei de peste 80 de ani

Adrian Marinescu face un apel la populație să se vaccineze (Sursa: MEDIAFAX FOTO/Eduard Vînătoru)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a respins propunerea INSP de carantinare a Bucureștiului și a județului Ilfov. CNSU a decis însă intensificarea controalelor privind respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Medicul Adrian Marinescu de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală comentează la RFI decizia.

Adrian Marinescu spune că ”până la urmă, controlul, oricât de riguros ar fi, trebuie să-l menții zi de zi, că altfel e clar că nu va avea efecte. Până la urmă, stau și mă gândesc, oare avem nevoie de controale, în momentul în care după doi ani, fiecare dintre noi știe care sunt aceste măsuri de prevenție? Până la urmă, le facem pentru noi, adică nu aș avea nevoie de control sau de măsuri restrictive, pentru că eu singur ar trebui să știu ce e bine pentru mine și familia mea”.

”E vorba până la urmă de o modalitate prin care îmi protejez sănătatea și chiar viața, că sunt foarte mulți oameni vulnerabili în momentul de față în România. Nu știu dacă noi realizăm că nu sunt doar persoanele de peste 80 de ani sau cei care au afecțiuni cronice grave. Poate fi și o persoană de 40 de ani, care să fie supraponderală, care în teorie e sănătoasă, dar practic, are boli despre care nu știe. Și atunci vom realiza că mulți dintre noi de fapt sunt vulnerabili”, declară medicul.

 

Citiți și:

Rata de infectare în București a depășit 16 cazuri la mia de locuitori

Bilanț Covid-19 sâmbătă: record negativ la ATI

 
Adrian Marinescu, despre carantinarea Bucureștiului, respinsă de CNSU