Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Studiu | Un medicament antidepresiv ieftin și disponibil poate preveni formele grave de COVID-19

pills-g7b49658d7_1920.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Un medicament antidepresiv ieftin și disponibil poate reduce cu aproape o treime riscul de a face o formă gravă de COVID la pacienții predispuși să dezvolte o astfel de formă, potrivit unui studiu citat de CNN.

Un studiu în care au fost incluși 1.500 de pacienți din Brazilia a arătat că cei care au luat medicamentul denumit  fluvoxamină au fost mai puțin predispuși să dezvolte o formă gravă a bolii și să necesite spitalizare. 

Medicamentul, care se vinde sub numele de Luvox, este un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei, folosit adesea în tratarea tulburării obsesiv-compulsive și a depresiei. Dar el poate afecta și inflamațiile, potrivit dr. Angela Reiersen, profesor asociat de psihiatrie la Universitatea Washington University din St. Louis, care a lucrat la studiul publocat în revista The Lancet Global Health, potrivit CNN.

„Fluvoxamina poate reduce producerea de molecule inflamatorii numite citokine, care pot fi activate de infecția cu SARS-CoV-2”, a declarat dr. Reiersen. Medicamentul poate de asemenea reduce trombocitele din sânge, care determină efectul de coagulare al infecției cu coronavirus.

Dr. Reierson și colegii ei au administrat câte 100 mg de fluvoxamină de două ori pe zi, timp de zece zile, unui grup de 741 de pacienți COVID, în timp ce alt grup de 756 de pacienți a primit placebo.

79 dintre pacienții care au primit medicamentul, adică aproximativ 11%, au avut nevoie de tratament în spital sau la secția ATI, comparat cu 16% dintre cei care au primit placebo. Acest lucru reprezintă o scădere de 5% a riscului absolut și 32% scădere a riscului relativ, mai arată CNN.

Însă, este nevoie de mai multe studii pentru a vedea dacă medicamentul poate fi adăugat pe lista tatamentelor COVID, însă este ieftin. „10 zile de terapie cu fluvoxamină costă aproximativ 4 dolari”, precizează autorii studiului.