Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Piața neagră a antiviralelor. Dr. Raed Arafat: Capsulele pot conține cretă sau făină

pilule.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Șeful DSU, medicul Raed Arafat, atrage atenția asupra antiviralelor vândute la negru. Capsulele pot conține cretă sau făină și pot fi periculoase pentru sănătate, spune Raed Arafat.

 

Avertisment asupra antiviralelor de pe piaţa neagră: "Pot conţine cretă sau făină", a declarat medicul Raed Arafat, vineri, într-o conferință de presă. Întrebat despre dezvoltarea accentuată din ultima perioadă a pieței negre a antiviralelor, Raed Arafat a spus că fenomenul este în atenția celor de la poliție și „se fac acțiuni în acest sens”. „Clar că achiziția de medicamente din surse neautorizate trebuie să atragă atenția la următorul lucru: este un fenomen foarte vechi, cutia este identică cu cutia originală, dar conținutul este zero. Ba mai mult, conținutul poate să fie chiar periculos pentru sănătate, adică ar putea capsulele să fie umplute cu cretă, cu făină. Se știe acest mod de falsificare, așa că oamenii să fie foarte atenți: medicamentele nu se cumpără niciodată de pe internet sau de pe tarabe”, spune șeful DSU, potrivit Mediafax. 

Citește și: Arbidolul, arma minune în lupta împotriva Covid19?