Comori ale culturii tradiționale din Benin restituite de către Franța

benin.png

Porți ale palatului din fostul regat Abomey din Benin, expuse la Muzeul du Quai Branly, Paris, 10 septembrie 2021
Sursa imaginii: 
AFP via France24

Președintele Franței Emmanuel Macron și omulogul său beninez Patrice Talon au încheiat oficial procesul de restituire a celor 26 de capodopere sustrase de coloniștii francezi în secolul al XIX-lea și conservate până acum la muzeul parizian Quai Branly. Operele de artă se vor întoarce de miercuri în Benin după 130 de ani, potrivit AFP.

Această inițiativă “pune bazele unei noi relații între Franța și continental african”, a ținut să menționeze președintele francez, care în 2017 a promis că Franța va restitui toate obiectele de patrimoniu din Aftica aflate pe teritoriul său.

Printre operele restituite se află statui totem ale vechiului regat Dahomey (Abomey) și impunătorul tron al regelui Béhanzin (foto jos), jefuite în timpul invadării palatului regal de către trupelele coloniștior francezi în anul 1892.

“Tremur la gândul că se află lângă mine atât de aproape comorile regale, în special tronurile strămoșilor noștri. E un sentiment inimaginabil”, a mărturisit pentru AFP la Cotonou liderul local Dah Adohouannon. “Acum pot muri liniștit că am apucat să le văd, la cei 72 de ani ai mei”, a adăugat el.

Operele vor fi supuse timp de două luni unei perioade de “aclimatizare” la noile condiții de climă și umiditate, înainte să fie expuse timp de trei luni la palatul prezidențial beninez.

“Normal că va fi înghesuială, pentru că lumea e nerăbdătoare să le vadă”, prevede studenta Henriette Béhannzin, care speră ca accesul să fie permis și publicului larg, nu doar privilegiaților “că doar sunt ale întregului popor”.

În așteptarea construrii unui nou muzeu la Abomey, operele de artă vor trece apoi pe la vechiul palat portughez din Quidah și la casa guvernatorului, două locuri simbolice pentru istoria sclaviei și a colonialismul european.

În discursul său de la Ouagadougou, din noimebrie 2017, Macron și-a luat angajamentul că în termen de 5 ani va restitui definitiv sau temporar patrimoniul african din Franța.

Pe baza unui raport întocmit de cadrele universitare senegaleze și franceze Felwine Sarr și Bénédicte Savoy, președintele a luat decizia de a returna cele 26 de opere cerute de auroritățile benineze.

Prin legea votată în decembrie 2020, s-a făcut posibilă returnarea operelor benineze, cu posibilitatea acordării unor derogări pe principiul “inalienabilității’ acestora în colecțiile publice.

Înainte de a fi restituite, cele 26 de opere au fost expuse pentru ultima dată la muzeul parizian Quai Branly, fiind vizitate de “15 000 de oameni în 7 zile”.

Potrivit experților, mai mult de 80% din patrimoniul african se află în afara continentului. Din 2019, pe lângă Benin, încă 6 țări precum Senegal, Coasta de Fildeș, Etiopia, Ciad, Mali și Madagascar, au înaintat cereri de restituire.

Parisul trebuie să înapoieze curând Djidji Ayokwe, în Coasta de Fildeș, celebra tobă ivoriană, de mult timp cerută de Abidjan.

Returnarea operelor de artă furate din Africa reprezintă punctele cheie din “noua relație” pe care șeful statului vrea să o stabilescă între Franța și continental african.

 

Traducere de Elena Neguș, după articolul publicat de France 24