Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pe urmele eroilor de război români căzuți în Alsacia: De la Islaz la Keskastel

keskastel_red.jpg

Vedere din Keskastel pe o Carte poștală
Sursa imaginii: 
collection Christophe Woehrle ©

1819 km – aceasta este distanța dintre comuna Islaz, județul Teleorman și localitatea  Keskastel, departamentul Bas-Rhin, din Franța. Probabil că nici un localnic din Islaz nu a parcurs această distanță dus-întors...

Situată în sud-estul județului Teleorman, la 10km Vest de Turnu Măgurele, comuna Islaz aparține provinciei istorice Oltenia și este alcătuită din două sate: Islaz și Moldoveni. Până în anul 1950 ea se afla pe teritoriul județului Romanați. În zonă, la malul Dunării, se află rezervația Naturală Ostrovu Mare.

Keskastel, din regiunea Alsace bossue, aparținea în 1916 landului german Reichsland Elsass-Lothringen, nu departe de orașul Sarre. Cu cei doar 1500 de locuitori ai săi, pare doar un sătuc în comparație cu Islazul care, cu cei 6000 de locuitori, poate fi considerat un mic orășel...

La mobilizarea generală din 1916, mulți tineri din Islaz au fost înrolați în Regimentul 59 infanterie al Armatei române, care la 10 decembrie în acel an dădea lupte grele pentru recucerirea Capitalei țării, București, ocupată cu doar patru zile înainte de germani... Până la urmă germanii au învins iar guvernul român a fost nevoit să se mute la Iași, însă luptele au continuat în jurul Ploieștiului. La 10 decembrie în acel an, în zona localității Parepa-Rusani mai mulți soldați din companiile 7 și 14 ale regimentului 59 au căzut prizonieri.

Ploiesti – Carte poștală, collection Christophe Woehrle ©

Începe atunci o lungă călătorie de-a lungul Europei... Doi localnici din Islaz sunt în convoiul de prizonieri care trece prin regiuni străine, ostile... Epuizați din cauza marșului forțat, înfometați și înghețați de frig, ajung la lagărul de prizonieri de la Tuchola, în Polonia. După câteva zile infernale începe transferul în Alsacia, într-o tabără de muncă forțată pe un șantier unde se construia o cale ferată în vederea aprovizionării frontului de Vest.

Ajung în această zonă în care războiul dura deja de doi ani, iar iarna era cumplit de friguroasă. Mulți prizonieri români se îmbolnăvesc grav și mor, începând din ianuarie până în martie 1917. Situația pare să se amelioreze odată cu sosirea primăverii, dar șase prizonieri din detașamentul de la Keskastel mor în două zile, pe 12 și 13 aprilie 1917.

Prizonieri români în timpul Primului Război Mondial; Sursa foto: Kriegsarchiv Wien ©

Dintre acești șase prizonieri morți, doi erau din comuna Islaz. Doi concetățeni, capturați în aceeași zi, la Parepa – Rușani, mor în condiții tragice, la mare depărtare de casă...

La necropola din Dieuze se află rămășițele a șapte prizonieri români din detașamentul de la Keskastel. Pe o cruce se poate citi numele Prodan Joan iar pe o alta Ciuperca Joan, soldați din RI 59, decedați la aceeași dată, 12 aprilie 1917.

Foto: Christophe Woehrle ©

Povestea s-ar putea încheia aici, fără ca nici un locuitor din Islaz să afle vreodată că doi din concetățenii lui sunt îngropați la aproape 2000 de km depărtare de comuna natală. De ce ? Pentru că numele de pe cruce nu sunt corecte.

Autoritățile germane ale vremii, prea puțin familiarizate cu limba română, le-au transcris de o manieră aleatorie. Ca să-i identificăm exact pe cei decedați, trebuie să înceapă munca de documentare în arhive.

Aflăm astfel că primul se numea Ion Pradana, născut în 1882 la Islaz, căsătorit cu Ciacina. Fusese mobilizat în Compania a 14-a din R.I. 59 și a căzut prizonier la Parepa, la 10 decembrie 1916. A fost internat la Tuchola, apoi transferat la Keskastel, unde a murit la 12 aprilie 1917.

Rămășițele sale au fost apoi transferate la necropola din Dieuze, unde se odihnește sub numele Prodan Joan. Decesul său nu a fost declarat la Crucea Roșie, iar familia nu a fost niciodată anunțată, astfel încât nimeni nu ar mai fi putut afla nimic despre el niciodată...

Extras din declarația de deces, CICR ©

Al doilea se numea Ion Ciuzaca, născut în 1886 la Islaz, căsătorit cu Floarea. A fost mobilizat în Compania a 7-a din R.I. și a urmat exact același parcurs ca și concetățeanul său, Ion Pradana: luați prizonieri în aceeași zi, rămân împreună până la moartea lor, din aceeași zi,  12 aprilie 1917 și apoi sunt îngropați unul lângă altul. Identificarea lor a fost posibilă pentru că decesele au fost declarate oficial de autoritățile germane ale vremii.

Soarta lor este cea a mii de alți soldați români, care au murit și au fost înmormântați în Alsacia. Acum, după 100 de ani, cercetările noastre, nu întotdeauna ușoare, ne permit să le redăm acestor oameni, uitați parcă de toată lumea, identitatea și onoarea pe care o merită.

De toată lumea? Nu chiar: Asociația Memoria și Istoria Mormintelor Românești din Franța (L'association Mémoire et Histoire des Tombes Roumaines en France) continuă să lucreze, fără nici un sprijin financiar, pentru reabilitarea memoriei soldaților români sacrificați pentru interesele marilor puteri ale vremii. Numele lor nu trebuie lăsate să cadă în uitare.

Înaltul Patronaj pe care Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei, l-a acordat Asociației noastre începând cu data de 15 octombrie 2021, ne dă forța și motivația de a continua să lucrăm, așa cum o facem deja de 10 ani, pentru memoria românilor care au murit în Alsacia, în Lorena și în alte regiuni ale Franței.

Majestatea Sa Margareta înmânează actul de confirmare al Patronajului domnului Christophe Woehrle, președintele Asociației Memoria și Istoria Mormintelor Românești din Franța; Sursa foto: Daniel Angelescu Casa Majestății Sale ©

 

Articol de Cristophe Woehrle, doctor în istorie contemporană, 2021 (c)

Oricine recunoaște numele eroilor menționați în articol este rugat să ne contacteze la:

email [email protected] sau pe pagina de Facebook RFI România

Rezultatele cercetărilor istoricului francez Cristophe Woehrle publicate de RFI România pot fi consultate aici: 

https://www.rfi.ro/tag/eroi-alsacia