
Social
Procuratura Generală a R.Moldova a reluat urmărirea penală în dosarul ”7 aprilie”
”În urma verificării informației relatate de cetățeanul Boris Sprîncean, în cadrul unei emisiuni televizate din 10 noiembrie 2021 și ulterior depunerii unei sesizări la acest subiect de deputatul Lilian Carp, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a reluat urmărirea penală pe dosarul evenimentelor din 7 aprilie 2009 și a dispus instrumentarea dosarului de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS)”, se arată într-un comunicat al PG.
Procurorii PCCOCS urmează să întreprindă acțiunile procesual-penale ”necesare investigării inclusiv a versiunii înaintate de către participantul la emisiune, potrivit căruia, anumite persoane pregătite aveau rolul de deturnare a evenimentelor, prin folosirea armelor de foc”.
Potrivit PG, investigațiile vor fi efectuate inclusiv prin prisma infracțiunilor de uzurpare a puterii de stat, dezordinilor în masă și imperativului securității naționale. ”În acest sens, procurorii vor valorifica și cooperarea cu alte instituții ale statului”.
La finele anului trecut, pe rolul instanţelor de fond se afla o cauză penală în care sunt vizate două persoane, în instanţa de apel – nicio cauză pe rol. În instanța de recurs, în prezent se află o singură cauză penală - dosarul de învinuire pentru exces de putere a fostului șef al poliției municipale.
Amintim că, în 2009, mii de tineri au ieșit în centrul capitalei, acuzând guvernarea comunistă de atunci că a falsificat rezultatele alegerilor parlamentare. Manifestația pașnică a degenerat în violențe, iar sute de tineri au fost maltratați de polițiști, iar câteva persoane și-au pierdut viața. Parlamentul și Președinția, principalele instituții ale statului, au fost devastate. Mai multe organizații, care militează pentru drepturile omului, susțin că ”dosarul 7 aprilie este eșuat și poate crea precedente periculoase. Toate guvernările au ignorat acest dosar, iar toți torționarii au scăpat basma curată”.