Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Europa Plus: La Belgrad a început construcția primului tronson de metrou

metro_belgrad.jpg

Au început lucrările pentru construcția metroului din Belgrad, noiembrie 2021
Sursa imaginii: 
Facebook / Sinisa Mali

La începutul acestei săptămâni la Belgrad a fost inaugurat oficial șantierul pentru construcția primului tronson de metrou al orașului. Lucrările ar trebui să se încheie în 2028 iar cele pentru al doilea tronson în 2030. 

Costurile totale ale proiectului se ridică la 4,6 miliarde de euro, transmite publicația Danas.

Ministrul finanțelor Sinisa Mali a subliniat cu ocazia inaugurării importanța strategică a acestui mare proiect, cu atât mai mult cu cât Serbia este una din puținele țări europene care nu dispune încă de o rețea de metrou.

”Va fi cel mai modern metrou din lume, integral automatizat, fără conductor uman. Primul tronson va avea o lungime de 21,1 km, cu 21 de stații iar al doilea va avea 21 de km, cu 23 de stații”, a subliniat el.

Tronsoanele de metrou vor fi construite în paralel cu proiectul ”Trenul Belgradului” care presupune construcția  altor patru linii de cale ferată urbană și încă trei linii de cale ferată care for face conexiunea cu suburbiile.

”Numărul de autobuze și de automobile din trafic va scădea simțitor și vom avea un mediu mult mai curat în capitala noastră. Vom avea aici un sistem feroviar integrat care va rezolva practic toate problemele care țin de circulație”, a adăugat oficialul sârb.

 

Croatia cumpără avioane militare franceze în valoare de aproape 1 miliard de euro

În timpul vizitei oficiale pe care președintele Emmanuel Macron a efectuat-o recent la Zagreb, a fost semnat contractul prin care Croația va achiziționa 12 avioane militare franceze de tip Rafale în valoare de aproape 1 miliard de euro, transmite publicația Telegram.

A fost prima vizită a unui șef de stat francez în Croația de după războiul din fosta Iugoslavie din anii 1991-1995.

”Achiziționarea acestor avioane semnifică o schimbare strategică pentru țara noastră. Nu doar că Croația va fi capabilă să prevină orice amenințare la adresa integrității sale teritoriale, dar va deveni un adevărat exportator de securitate în sud-estul Europei”, a spus primul ministru croat Andrej Plenkovic.

La rândul său președintele Macron a subliniat că acest contract contribuie în mod semnificativ la întărirea relațiilor bilaterale, dar și a securității europene în general.

Primele șase avioane din cele 12 vor fi livrate în 2024 iar restul în anul următor.

Noile aparate vor înlocui aparatele de tip sovietic Mig-21, construite începând din 1950, din flota Forțelor aeriene ale Croației.

Croația se află într-o competiție neoficială cu vecina sa Serbia, din punct de vedere al dotării forțelor aeriene, în condițiile în care recent Serbia a chiziționat recent 6 avioane Mig – 29 din Rusia și încă unul de același tip din Belarus.

 

Haos în școlile din Macedonia

Noiembrie este a treia lună în care școlile din Macedonia funcționează cu prezență fizică, dar situația sanitară este haotică, copii și profesorii poartă din ce în ce mai rar mască de protecție, regulile sanitare și prezența la cursuri nu se respectă,  iar politicienii nu sunt în stare să gestioneze situația, spun mai mulți experți citați de publicația Nova Makedonija.

Părinții sunt cei care semnalează cel mai adesea că în școli disciplina și controalele sunt din ce în ce mai reduse, iar măsurile de protecție împotriva pandemiei nu se respectă.

Se înregistrează din ce în ce mai multe cazuri de infectare și clase întregi trebuie izolate total. Copiii pierd foarte multe ore de curs și astfel calitatea educației scade.

Potrivit profesorului Petar Atanasov, fost viceministru al educației, situația e de-a dreptul haotică: ”Părinții nu nu au încredere în sistemul de educație și au dreptate, pentru că totul este o improvizație... Copiii pierd mai mult de jumătate din orele de curs prevăzute în programa școlară. Foarte mulți chiulesc, merg prin cafenele și baruri... Toate astea sunt efectele unui sistem incapabil să gestioneze în mod decent situația.  Partidele politice nu au soluții, emit numai discursuri demagogice. Trebuie luate măsuri urgente dacă ținem la viitorul nostru”, spune el

 

Bulgaria: Prezență alarmant de scăzută la ultimele alegeri prezidențiale

Prezența la vot la ultimele alegeri prezidențiale din Bulgaria, câștigate de Rumen Radev, a atins un minim istoric, cu puțin peste 30% din alegătorii cu drept de vot, iar publicația Dnevnik publică mai multe comentarii ale politologilor și analiștilor bulgari în acest sens.

”Felicitări învingătorilor, numai că rămâne nerezolvată o problemă importantă: cum vom reface încrederea în sistemul nostru politic a celor aproape 70% din bulgarii care nu s-au prezentat la vot? Nu trebuie să ne facem iluzii: o democrație în care 70% din cetățeni nu votează este o democrație în criză profundă”,  spune Christo Christev, profesor de drept la Universitatea din Sofia.

La rândul său, publicistul Radoslav Bimbalov, spune că procentul este o dovadă a faptului că bulgarii nu acceptă ceea ce se petrece în fruntea statului: ”Este o concluzie dramatică pe care va trebui să o acceptăm, ca societate: bulgarii nu mai cred că votul lor mai are vreun sens... Tot ceea ce s-a petrecut în ultima lună în Bulgaria va intra în manualele de marketing politic și relații publice...” 

Psihologul Mihaylina Abrachéva crede că legitimitatea celor aleși devine aproape nulă: ”Una e să fii votat de milioane de oameni și alta de câteva mii... Responsabilitatea, respectul față de sine și față de semenul tău se schimbă cu totul... Oamenii sunt foarte obosiți psihic, situația riscă să scape de sub control. E foarte greu să mai găsești azi o cauză care să-i unească pe toți bulgarii. Oamenii își pierd încrederea ... un stat nu poate merge înainte atunci când cei de la putere sunt primii care nu respectă regulile”

 

Au contribuit la realizarea Revistei Presei Europa Plus:

Sandra Bondzic - Serbia

Emma Furčić - Croația

Viktorija Hristovska - Macedonia

Lili Mladenova - Bulgaria

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 26 noiembrie 2021