Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Covid-19 și nesfârșitele îmbolnăviri sau sentimentul muncii în zadar

ati_covid_ro_vaccinare_fb_2.jpg

Record pe toata linia in valul patru al pandemiei. Inregistram cel mai mare număr de infectări, decese și bolnavi în ATI.
Secție ATI covid
Sursa imaginii: 
RO Vaccinare / Facebook

În criza globală de sănătate publică provocată de pandemia de COVID-19, lucrătorii din domeniul sănătății sunt mai expuși la epuizare fizică și psihică - burnout. Mai ales în vârfurile epidemice, când bolnavii inundă spitalele, volumul de muncă e uriaș. Peste acesta se suprapun durerea pierderii pacienților sau a colegilor, riscul de infecție, atât pentru medici, asistente și infirmiere, dar și pentru familiile lor. Mulți angajați din domeniul sanitar spun că se simt epuizați și că acest lucru are un impact asupra îngrijirii pacienților.

Aproape jumătate din personalul medical din Sibiu este epuizat. Concluzia apare într-o cercetare realizată în ultimul an la care au participat peste 1.600 de angajați din toate unitățile spitalicești din municipiul Sibiu. Circa 50% dintre ei nu percep că sunt implicați în munca lor, nu simt energie, dedicare și concentrare în desfășurarea activităților specifice muncii lor.

Institutul „Marius Nasta” din București este unul dintre principalele spitale COVID din țară. În perioada de vârf din valul 4 al pandemiei medicii au fost nevoiți să găsească soluții pentru a îngriji cât mai mulți pacienți. Toate birourile și camerele de depozitare de la institutul "Marius Nasta" au fost transformate atunci în saloane, ba chiar au fost puse paturi și pe holurile spitalului. Ce a rămas aproximativ la fel a fost personalul. Același medic, aceeași infirmieră a trebuit să îngrijească un număr din ce în ce mai mare de bolnavi. Ce a însemnat asta și pentru angajații spitalului, dar și pentru pacienți povestește Andreea Dumitrescu, psiholog la Institutul Marius Nasta:

Andreea Dumitrescu: Cele mai multe plângeri și probleme veneau din sfera faptului că erau foarte mulți pacienți. Pacientul cu covid sau post covid este un pacient care are nevoi multiple. Este un om care stă în pat cu pampers. Nu se poate da jos nici să se ducă la toaletă, nici să își ia din frigider ceva de mâncare. Unii dintre ei nu se pot hrăni singuri. Toate aceste nevoie trebuie satisfăcute de altcineva. Normal că oamenii sunt nemulțumiți. Te duci la ei cu ceva și ei se plâng de altceva. Mie mi s-a întâmplat de nenumărate ori să mă duc să vorbesc cu pacienții despre cum se simt, care e dispoziția lor și nevoile lor erau cu totul altele. Să le dau o cană cu apă. Să chem infirmiera să-i schimbe pampersul. Asta a fost foarte solicitant pentru personal.

Reporter: Ce înseamnă să te simți epuizat și ce impact poate avea asupra muncii tale?

AD: Mai ales în nevoile pulmonare, astmul, BPOC-ul, tuberculoza, se face o legătură. Pacienții tot vin, se reinternează. Nu e ca la ortopedie. Mi-am rupt piciorul, s-a vindecat și nu mai trec niciodată pe acolo. Aici medicul are un pacient toată viața. Vă dați seama că vorbești despre familia lor, despre ei, despre viața lor, despre multe lucruri. Fără să vrei te conectezi cu aceste persoane. Te legi de ei și ei de tine. Partea de comunicare cu pacientul duce la o bună relație cu ei. Asta contează cel mai mult în îngrijirea medicală propriu-zisă. E important să ai o relație cu pacientul. Partea asta aproape că nu mai există sau ți-o reprimi pentru că povestești cu niște oameni și mâine nu mai sunt sau peste o săptămână nu mai sunt. Atunci, te expui la pierderi repetate, nu majore cum sunt cele din familie, dar repetate și te gândești pentru ce să te chinui și să plângi atât.

Rep: Ca să te protejezi nu te mai implici în această privință?

AD: Faci tratamentul și ai plecat. Dacă mâine e altcineva în patul ăla nu poți să îți sfâșii sufletul în fiecare zi în zeci de bucăți și să plângi pentru fiecare. Te termină. Asta e de fapt epuizarea emoțională. Fizic te refaci. Dormi. Mai iei un weekend liber. Te refaci. Dar psihic și emoțional nu prea faci așa. Până la urmă, toți cei care ne-am angajat în niște spitale ne-am angajat cu gândul că ajuți oameni, că îi salvezi. Sigur că unii mai mor. Dar în general pentru asta te-ai angajat, să îngrijești pe cineva, să ajuți. Și când vezi că munca e în zadar...

Rep: Ce vor însemna pe termen lung burnout-ul și sindromul de stres post traumatic?

AD: Cred că burn out-ul netratat va duce la dezvoltarea altor tulburări din sfera afectivă. Oamenii vor dezvolta depresie dacă nu se tratează. Iar în cazul stresului post traumatic la fel, vor dezvolta tot felul de anxietăți, depresie. Iar pe termen și mai lung, la bătrânețe pot dezvolta demențe, alzheimer. Presupun că sănătatea mentală a oamenilor va fi un aspect mult mai de luat în seamă decât până acum pentru că nu e vorba doar de individ. Nu este doar cineva care a dezvoltat depresie sau este cineva care a dezvoltat burn out sau stres post traumatic. Acești oameni au niște familii, lucrează cu alți oameni și atunci, ei în familiile lor nu mai funcționează bine și familia are de suferit. La locul lor de muncă nu mai funcționează bine și atunci colegii au de suferit. În sfera relațională lucrurile nu vor sta bine. Sănătatea mentală nu e contagioasă, dar va avea un impact și asupra celor din jurul persoanei care este afectată. De asta e foarte important să fie mai mult luată în seamă această problemă, faptul că cineva nu e bine.

Rep: Ați discutat și cu pacienții în toată această perioadă. V-a rămas un anume caz în minte?

AD: A fost un pacient care nu avea niciun factor de risc. Avea cam 50 de ani. Alerga la maratoane. Era cu studii superioare, un om super deștept pe care eu l-am întâlnit în terapie intensivă după ce se negativase, post covid. După ce a plecat din terapie intensivă l-au dus pe secție. M-am dus la el aproape în fiecare zi. Era pe două surse de oxigen. Avea afectare pulmonară importantă. Dar nu îmi imaginam. Ieșise din covid. Plecase din terapie. Era pe secție. În mintea mea lucrurile ar fi trebuit să meargă spre bine. Și când m-am dus în salon nu mai era. Am crezut că l-au mutat în alt salon. M-am dus la cabinetul asistentelor și am întrebat. Mi-au zis că a decedat azi noapte. Mi-a bulversat cu totul așteptările, viziunea mea despre cum anume ar fi trebuit să meargă lucrurile pentru o persoană ca aceasta.

Rep: Este vreun sfat comun care se aplică mai multor persoane pe care dumneavoastră le îngrijiți?

AD: Ceea ce mă ghidează pe mine și spun și altora este rugăciunea seninătății, care spune „Doamne ajută-mă să schimb ceea ce se poate schimba, să accept ceea ce nu se poate schimba și să am înțelepciunea să discern între cele două”. Eu asta spun întotdeauna colegilor mei. E important să știm unde putem să acționăm și că niciodată nu o să putem să îi schimbăm pe ceilalți și că schimbarea vine de la noi. Fiecare dintre noi avem puterea să facem schimbări în propriul comportament, în propriile perspective asupra lucrurilor, asupra propriilor valori.