Şapte poveşti de dragoste în vremea Holocaustului, comunismului şi azi - carte document scrisă de Petru Clej

Este absolut normal acest curs, spune jurnalistul Petru Clej şi explică: “Holocaustul este o pată neagră a istoriei recente a României şi trebuie cunoscut de tinerele generaţii şi nu numai de ele”. 

Pentru jurnalist, «Holocaustul şi comunismul nu au însemnat doar statistici cu privire la numărul de victime pe care le-au făcut aceste două mari siteme criminale ale secolului XX, ci au strivit nenumărate destine individuale, care constituie poveşti ce nu trebuie uitate». Iar din toată tristeţea, au apărut şi poveşti care dau speranţă.

Cartea Şapte poveşti de dragoste în vremea Holocaustului, comunismului şi azi apare la Meridiane Publishing House din Iaşi în aceste zile.

Despre toleranţa din trecut şi despre cea din prezent, Cristina Teacă a stat de vorbă cu Petru Clej.

Petru Clej: “Cartea este una de literatură. Este ficţiune, personajele sunt inventate.  Însă, inspiraţia a venit din istorie. Iar în unele povestiri m-am inspirat chiar din cazuri reale. Spre exemplu, prima poveste de dragoste, petrecută între Şimon şi Ana care, m-a inspirat din povestea Elisabetei Nicopoi, o croitoreasă din Iaşi, care, în timpul Pogromului din iunie – iulie 1941, l-a salvat pe Marcus Strul de la moarte. Cei doi s-au îndrăgostit, s-au căsătorit, au emigrat în Israel şi mult mai târziu, Elisabeta Nicopoi a fost onorată cu cea mai importantă distincţie a Israelului, “Drept între popoare” - pentru salvarea lui Marcus şi a familiei lui”. 

Cristina Teacă: Există un rol didactic? Nu ştiu dacă aceasta a fost principala idee sau dacă de aici a venit ideea publicării acestei cărţi, odată cu adoptarea legii privind studierea în şcoli, ca materie separată, a istoriei evreilor şi a Holocaustului în România.

Petru Clej: “Este un scop secundar. Cel mai important este că am plecat de la proiectul pe care împreună cu editoarea mea, Adriana Nazaciuc, îl realizăm şi anume pregătim o istorie a Holocaustului în România şi ne-am gândit că există şi un alt mod de abordare. Iar ideea acestei cărţi este că, iar aici folosesc o metaforă, într-un ocean ameninţător al deznădejdii, există un vaporaş al speranţei. Si pe o mare învolburată a urii, pluteşte o mică bărcuţă a iubirii. Si că există cazuri în acest eveniment istoric tragic în care iubirea învinge ura şi binele învinge răul. Am să scriu o carte despre Holocaustul din România care este un eveniment cumplit, cu sute de mii de morţi. Dar între aceste evenimente tragice există şi evenimente şi fapte de eroism, de bunătate, de iubire”.

RFI: De altfel, în carte oferi detalii absolut sincere şi dure. Sunt poveşti ce au loc în diverse puncte ale României – la Sighetu Marmaţiei, la Iaşi, la Bucureşti şi Timisoara.

Petru Clej:  « Da, am scris despre cel mai mare masacru al oamenilor prin gloanţe, Bogdanovka. Acolo au fost ucişi cel puţin 48.000 de evrei. Iar în această hecatombă se naşte o poveste de dragoste între Nicu, un tânăr rom şi tânăra adolescentă Rachel. Ei devin mai târziu instrumentişti de muzică clasică şi chiar concertează împreună ».   

RFI: Vorbeşti şi despre gropile comune în care au fost aruncaţi evreii masacraţi.

Petru Clej: ”Este o râpă pe marginea căreia au fost executaţi evreii şi pe fundul căreia ardeau în foc pentru a se distruge urmele masacrului. Mă refer aici şi la excelentele ilustraţii realizate de Denisa Agache care, la fiecare poveste, a realizat imaginile iar la povestea dintre Nicu şi Rachel este una absolut deosebită, semnificativă”.

RFI: Există dascăli pregătiţi pentru a vorbi în clase, elevilor, despre aceast moment din istoria României ?

Petru Clej: ”Sigur că există. Există o tânără generaţie de profesori care va îmbrăţişa cu entuziasm acest subiect, care, într-un fel, arată că s-a înţeles că nu poţi construi ceva solid în prezent fără să cunoşti şi să recunoşti trecutul, cât de dureros ar fi. Dar, repet, mesajul cărţii mele, este unul de speranţă şi de iubire”. 

RFI: Este o carte de istorie excelentă ce ar putea înlocui în orice moment o carte clasică de istorie.

Petru Clej:  “Nu acesta este scopul principal. Ar fi binevenită folosirea acestei cărţi ca un material auxiliar dar ideea principală este că în toată această istorie tragică, există şi un element de speranţă şi de iubire”.

RFI: Si de toleranţă. Vorbeşti foarte mult despre toleranţă în cartea ta. Spre exemplu la povestea numărul 4, dintre Titus şi Colette, băiatul preotului şi fiica rabinului, regăsesc o toleranţă religioasă mai presus de orice. Imediat după căderea regimului Antonescu, explici tu, Titus şi Colette s-au căsătorit iar rabinul şi preotul – părinţii lor, au oficiat în comun, o ceremonie religioasă pentru ei. Crezi că mai există în prezent o astfel de toleranţă în România, o acceptabilitate până la urmă, în societatea românească?

Petru Clej: “Ceea ce am vrut să subliniez este că speranţa şi iubirea pot să înfrângă prejudecăţile: de natură religioasă, etnică şi chiar barierele dintre clasele sociale. Există relaţii între oameni extrem de diferiţi, ca staţie pe nível social şi totuşi iubirea, uneori, triumfă – alterori nu, dar mesajul de speranţă rămâne”.

RFI: Ce reprezintă pentru tine toleranţa ?

Petru Clej : «Acceptarea celuilalt şi acceptarea faptului că suntem toţi diferiţi şi că societatea nu poate exista fără acceptarea diferenţei. Ce societate ar fi aceea în care toţi am fi la fel? Au încercat şi nazismul şi comunismul, au încercat să niveleze, să facă societăţi omogene, una din punct de vedere etnic / rasial iar cealaltă din punct de vede social. Si au eşuat amândouă. Lecţia este clară». 

RFI : Erau românii mai toleranţi în anii ’40 –în ’44 ori ’46, decât este cazul acum?

Petru Clej: «În nici un caz. Holocaustul nu a fost realizat de Antonescu fără o anumită acceptare din partea unei părţi a populaţiei. Să nu uităm că la Pogromul din Iaşi, din iunie – iulie 1941, au participat civili. Iar gestul Elisabetei Nicopoi care a salvat o familie de evrei a fost unul de excepţie. Au fost câteva astfel de excepţii.  Dar au fost oameni care au participat la masacre. Oameni care în Basarabia, în nordul Bucovinei, în Herța – au participat la masacre şi la jaful populaţiei evreieşti.  După 23 august, au încetat violenţele împotriva evreilor dar, antisemitismul nu a dispărut. Nu a mai fost unul oficial, dar a existat mereu aproape de suprafaţă. 

În încheiere aş adresa un mesaj tinerei generaţii - să citească această carte pentru a înţelege ce a însemnat Holocaustul, comunismul, conflictul dintre evrei şi arabi. Este o lecţie de viaţă, că speranţa şi iubirea sunt foarte importante şi atât timp cât există speranţă şi iubire, teoretic, orice este posibil”.