
Social
Protest AUR, față de adoptarea certificatului COVID. Protestatarii au forțat intrarea în Parlament
simion.jpg

ACTUALIZARE 7: Un bărbat suspectat că a distrus patru autoturisme, la Palatul Parlamentului, vopsindu-le cu spray, este audiat de poliţiştii din Bucureşti. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că, în urma incidentelor de marţi, se fac cercetări şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violarea sediului profesional, iar din anchetă a reieşit că 14 persoane de la organizaţii autointitulate civice şi de la un grup parlamentar s-au erijat în organizatori ai manifestării, fiind date sancţiuni de 140.000 de lei, informează News.ro. Liderul AUR, George Simion, afirmă că bărbatul audiat este funcţionar vamal şi nu este membru al AUR. Corpul de Control al MAI verifică modul în care a acţionat Jandarmeria la protestul de la Palatul Parlamentului.
ACTUALIZARE 6: Șeful Jandameriei Capitalei, Cătălin Stegăroiu, spune că jandamii au avut tot timpul sub control protestul desfășurat marți la Parlament. „Adunarea publică a fost pașnică, situația fost permanent sub controlul nostru, inclusiv când s-a forțat acea poartă de acces către Senatul României și vă explic de ce: la momentul când acel grup destul de violent a împins în poarta către Senatul României și a rupt încuietoarea de la poartă, colegii mei au apreciat că, dacă vor menține dispozitivul, manifestanții, persoane care participă la protest, puteau să fie rănite destul de grav de jandarmi și de poartă. Din acest motiv, pentru detensionare s-a retras un pic dispozitivul, fiind permanent sub control”, a declarat Cătălin Stegăroiu.
ACTUALIZARE 5: Ministrul de Interne, Lucian Bode, anunță că jandarmii de la poarta Senatului, forțată marți de protestatarii AUR, vor fi verificați în legătură cu modul în care s-au achitat de sarcini. El spune că mașinile unor ambasade nu au fost vandalizate. „Suntem pregătiți”, este mesajul ministrului.
ACTUALIZARE 4: Președintele Senatului, Florin Cîțu, lider PNL, apreciază că gestul protestatarilor AUR de a forța intrarea în Parlament e „atentat la sănătatea românilor”. El afirmă că „violențele și vandalismele oamenilor care se află la Parlament îi pun în pericol pe românii care nu se pot proteja de Covid-19”.
ACTUALIZARE 3: O încuietoare de la intrarea de la Senat a cedat și 200-300 de persoane au pătruns în curtea Parlamentului, fiind oprite pe scări și la ușile de acces în clădire, a precizat marți Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
ACTUALIZARE 2: Jandarmeria, conducerea Ministerului de Interne și guvernul au dispărut și au preferat să asiste pasiv, așa cum fac ori de câte ori George Simion sau Diana Șoșoacă provoacă și calcă în picioare statul român”, afirmă Dacian Cioloș, după ce protestatarii AUR au forțat intrarea în Parlament.
ACTUALIZARE 1: Serviciul de Protecție și Pază (SPP) a întărit dispozitivul de protecție de la Parlament, iar ușa masivă de la intrarea în sediul Senatului a fost blocată, transmite Digi24. Jandarmii au blocat acum intrările în curte, iar mai mulți protestatari care se află în afara Parlamentului încearcă să escaladeze gardurile.

Protestatarii se află la intrările oficiale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, păzite de jandarmi. Participanții scandează „Libertate”, „Venim peste voi”. Protestul a început la ora 9.00. Manifestația este organizată de AUR, iar liderul partidului, George Simion, susținea că vrea să adune 10.000 de oameni în stradă, la manifestația din fața Parlamentului.
„Să nu voteze certificatul verde. De asta am venit. Să respingă la vot”, a spus într-un live pe Facebook George Simion, care i-a îndemnat pe oameni să vină la protest.
Copreşedintele AUR spune că toate intrările de la Camera Deputaţilor sunt blocate de protestatari. Pe faţada intrării de la Camera Deputaţilor a fost pus un banner mare cu mesajul „Libertate fără certificate”. La această oră, circulația pe bulevardul Națiunile Unite este blocată.
Coaliția discută marți un nou proiect de lege inițiat de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, privind introducerea certificatului COVID la locul de muncă. Certificatul COVID la locul de muncă va fi introdus în momentul înregistrării unei creşteri susţinute de 3 săptămâni consecutive a numărului de cazuri,