Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Munca pământului: De ce sunt tinerii importanți pentru viitorul agriculturii

În zilele noastre, imaginea fermierului nu mai este asimilată cu cea a unui om în vârstă, cu palmele bătătorite de la munca fizică depusă. Astăzi, putem vedea tineri dornici să aducă o schimbare în agricultura românească și să ducă mai departe tradiția din familie.

Iar pentru acești tineri s-a născut programul „Tineri lideri pentru Agricultură”, care își propune să-i formeze pe copiii fermierilor în viitori lideri în domeniu. Acest lucru e posibil prin dezvoltarea competențelor antreprenoriale și de leadership în domeniul agricol, cu scopul asigurării succesiunii afacerilor familiale din agricultură.

„Acest program s-a născut în urma faptului că s-a identificat o nevoie acută de a introduce schimbări în agricultura românească și schimbări în ceea ce privește imaginea agriculturii românești și schimbări în ceea ce înseamnă abordarea agriculturii”, explică Violeta Daria, manager de proiect.

„Am mai avut tentative de a mă înscrie, dar tot timpul credeam că nu o să am timp. Credeam că nu o să pot să mă desprind de fermă atât de multe zile într-o lună. E vorba de o săptămână pe lună, timp de opt luni. E o perioadă destul de mare, dar anul acesta mi-am luat inima în dinți și am zis că e momentul să fie acum pentru că mai târziu va fi cu atât mai greu”, ne spune Alin Luculeasa, unul dintre participanți.

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” pregătește copiii de fermieri, absolvenți de facultate, cu vârsta de până la 35 de ani, pentru a asigura succesiunea și continuitatea afacerii de familie.

 

 

 

Urmărește întregul interviu aici.