
Social
Dodon nu s-a prezentat în fața procurorilor pentru a fi audiat în dosarul Energocom
dodon.jpg

Deși a promis că se va prezenta în fața organelor de anchetă pentru a fi audiat, Igor Dodon nu a venit. Ședința a fost amânată pentru 29 decembrie, ora 11:00, pentru că fostul șef de stat se află în străinătate. Să spunem că, Igor Dodon și soția sa au plecat din țară, cu o zi înainte ca Procuratura Generală să anunțe că ex-președintele este citat în dosarul achiziționării energiei electrice.
Igor Dodon nu a venit, luni, cu vreo reacție pe marginea acestui subiect.
Săptămâna trecută, președintele de onoare al Partidului Socialiștilor a menționat că este plecat într-o deplasare de serviciu pentru o zi și ”va reveni cu comentarii desfășurate”. ”Acest subiect cu citația la Procuratură e o fumigenă lansată în mass-media”. ”Guvernarea nu știe ce să mai inventeze pentru a distrage atenția cetățenilor de la tarife, eșecuri, prețuri mari, alegeri antidemocratice la Bălți și căderea PAS-ului în sondaje. Încercarea de a mă intimida nu va avea sorți de izbândă. Suntem și vom fi întotdeauna gata să ripostăm uzurpatorilor și incompetenților, chiar dacă și-au schimbat pielea, dar nărăvul e același”, a spus Dodon.
Urmărirea penală a fost demarată, în septembrie, pe faptul delapidării mijloacelor financiare ”prin intermediul unor scheme criminale la importul energiei electrice în R. Moldova, cu prejudicierea statului în proporții deosebit de mari”. Totul s-ar fi întâmplat în 2008, atunci când Igor Dodon se afla în funcția de ministru al Economiei.
Procurorii moldoveni susțin că, la începutul anului 2008, factorii de decizie ai SA ”Energocom”, întreprindere responsabilă de asigurarea Republicii Moldova cu energie electrică, prin înțelegere prealabilă și de comun acord cu responsabilii Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, precum și alte persoane, inclusiv din afara țării, ar fi realizat o schemă criminală prin intermediul căreia ar fi delapidat aproape 12 mln de dolari. ”Schema realizată le-ar fi permis persoanelor implicate să delapideze banii statului prin metoda majorării neîntemeiate a prețului de achiziție a energiei electrice și însușirii diferenței de preț”, a anunțat Procuratura Generală.
Precizăm că, în iunie 2021, Procuratura Generală a confirmat verificarea legalității încheierii în 2008 a contractului de furnizare pentru Republica Moldova a energiei electrice din Ucraina.