Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Zece femei care au marcat anul 2021

femei_2021.png

Sursa imaginii: 
France24

Surse de inspirație, dedicate, energice - au marcat anul 2021 prin reușitele și curajul de care au dat dovadă, sau prin personalitatea lor. Iată cele mai remarcabile figuri feminine ale ultimelor 12 luni, potrivit France 24:

În ciuda pandemiei de Covid-19, anul 2021 a fost marcat de reluarea evenimentelor sportive majore, în special a Jocurilor Olimpice, unde am văzut campioni profitând de lumina reflectoarelor pentru a denunța violența împotriva femeilor. Pe fundalul mișcării #Metoo și datorită rețelelor de socializare, mărturisirile s-au propagat în întreaga lume, inclusiv în China, unde soarta tenismenei Shuai Peng rămâne una incertă.

În Afganistan, situația femeilor este, de asemenea, un motiv de îngrijorare după revenirea talibanilor la putere în Kabul și demolarea a zeci de ani de progres social pentru femeile afgane.

În politică, 2021 marchează retragerea cancelarului Angela Merkel, care predă ștafeta unui bărbat, Olaf Sholz.

În Africa, se remarcă tunisiana Najla Bouden, prima femeie  lider de guvern într-o țară arabă.

Vă prezentăm o retrospectivă cronologică a celor mai importante evenimente feminine ale anului.

Clarisse Cremer, cea mai rapidă navigatoare

Pe 3 februarie 2021, navigatoarea franceză a doborât recordul mondial feminin la cursa de iahturi "monohull", deținut până acum de britanica Ellen MacArthur. Aflată pe locul doi în competiția Vendée Globe, Clarisse Cremer și-a încheiat călătoria în jurul lumii în 87 de zile, 2 ore, 24 de minute și 25 de secunde, devenind astfel cea mai rapidă femeie din acest sport, și a 7-a care a reușit să încheie această cursă periculoasă. Femeile au fost mult timp excluse din lumea navigației, dar, cași Florence Arthaud sau Ellen MacArthur, Clarisse Cremer a scris, la rândul său, o nouă pagină în istorie.

Clarisse Agbégnénou, campioană olimpică

La 28 de ani, de cinci ori campioană mondială la judo, a câștigat aurul la Tokyo pe 27 iulie, singurul titlu care lipsea din cariera ei de până acum. Judoka, devenită un simbol al sportului francez, combate stereotipurile sexiste. Fostă jandarmeriță, ea promovează accesul fetelor tinere la sport și la alte ocupații considerate masculine, luptând și împotriva subiectelor tabu în rândul sportivelor, precum dorința de a se dedica maternității.

Curajul femeilor afgane în fața talibanilor

La sfârșitul lunii august, talibanii au preluat din nou puterea în Kabul. În ciuda riscurilor, în lunile care au urmat, zeci de femei afgane au mărșăluit prin mai multe orașe importante din țară, militând pentru dreptul la educație, muncă și reprezentare politică.

Au urmat arestări și intimidări. Pe 5 noiembrie, trupurile ciuruite de gloanțe a patru femei au fost găsite într-un mormânt din Mazar-i-Sharif, situat în nord. Printre victime s-a numărat și Forouzan Safi, o activistă pentru drepturile femeilor.

Deși talibanii au promis să guverneze mai puțin brutal decât în ​​anii 1990, femeile sunt în mare parte excluse din serviciul public, din învățământul secundar și riscă represalii dacă își părăsesc locuința fără a fi însoțite de un tutore de sex masculin.

Femeile afgane sunt și primele victime ale crizei economice care lovește țara, acum izolată la nivel internațional, fiind raportate cazuri în care familiile își vând fetele pentru a putea supraviețui.

Najla Bouden, prima femeie în fruntea guvernului unei țări arabe

Najla Bouden a fost numită prim-ministru al Tunisiei de către președintele Kaïs Saïed la sfârșitul lunii septembrie, spre surprinderea tuturor. Născută în 1958, om de știință cu un doctorat în geologie, a fost Ministru al Învățământului Superior și Cercetării Științifice. În timp ce președintele este cunoscut pentru poziția sa conservatoare, unii pun la îndoială capacitatea ei de a acționa, într-un context în care Kaïs Saïed și-a asumat depline puteri după suspendarea Parlamentului la sfârșitul lunii iulie.

Frances Haugen, avertizoarea de integritate care a zguduit Facebook

Femeia în vârstă de 37 de ani, fostă membră a unei echipe de integritate civică din cadrul grupului lui Mark Zuckerberg, a strâns mii de documente interne înainte de a părăsi compania în luna mai. Frances Haugen a decis să facă publice dovezile că rețeaua Facebook poate fi foarte periculoasă și de atunci fosta ingineră din Silicon Valley călătorește în toată lumea pentru a-și explica acuzațiile.

Katalin Kariko, mama vaccinurilor cu ARN mesager

A salvat mii de vieți prin munca sa de pionierat privind vaccinurile cu ARN mesager. Katalin Kariko, biochimistă de origine maghiară, a contribuit la dezvoltarea tehnologiei care a permis dezvoltarea vaccinurilor Pfizer și Moderna pentru combaterea Covid-19. În anii 1990, în timp ce lucra în Statele Unite, cererile ei de finanțare au fost respinse în mod repetat. Deși nu a obținut Nobelul în acest an, a fost premiată în octombrie 2021 de Fundația L'Oréal-UNESCO Pentru Femeile din domeniul Științei.

Maria Ressa, pilonul libertății presei în Filipine

Jurnalista Maria Ressa, în vârstă de 58 de ani, așteaptă hotărârea instanței după o condamnare pentru calomnie. Pentru curajul ei în lupta pentru libertatea presei, a fost desemnată laureată a Premiului Nobel pentru Pace 2021, premiu pe care îl împarte cu jurnalistul rus Dmitri Muratov.

Fondatoarea Rappler, o publicație ce aduce numeroase critici la adresa președintelui Rodrigo Duterte, Maria Ressa s-a dedicat subiectului sensibil privind războiul împotriva drogurilor din Filipine, publicând imagini șocante cu execuții și punând sub semnul întrebării temeiul legal al unei astfel de operațiuni. Maria Ressa a fost nevoită să ceară la patru tribunale permisiunea de a-și ridica personal premiul Nobel din Oslo. În ciuda presiunii continue, dorește să rămână în țara de origine pentru a continua să-și exercite profesia.

Peng Shuai, imaginea #Metoo în China

Situația lui Peng Shuai, în vârstă de 35 de ani, a devenit o preocupare internațională după ce starul mondial de tenis a postat pe 2 noiembrie un mesaj pe rețeaua de socializare chineză Weibo în care îl acuza pe fostul vicepremierul chinez, Zhang Gaoli, de agresiune sexuală. Mesajul a fost șters rapid, lucru impus de cenzura chineză, iar fosta jucătoare numărul 1 mondial nu a apărut în public timp de câteva săptămâni, stârnind îngrijorare în lumea sportului. Într-un videoclip recent, tenismena neagă acuzațiile, iar WTA a solicitat o nouă anchetă.

Joséphine Baker, simbol al libertății la Panteon

La 46 de ani de la moartea ei, artista Joséphine Baker este prima femeie de culoare înmormântată la Panteon, la 30 noiembrie 2021. Dansatoare, cântăreață, actriță, născută în America, s-a mutat în Franța în 1925, de partea căreia s-a înrolat în Serviciul de Contrainformații și apoi în Forțele Aeriene în al Doilea Război Mondial. A profitat de notorietatea ei pentru a culege informații și a transmite mesaje codificate, fiind considerată de tinerii frnacezi un model de urmat.

Angela Merkel părăsește scena politică

Cea mai cunoscută femeie a politicii europene a renunțat în decembrie la funcția de cancelar în favoarea social-democratului Olaf Scholz. După 16 ani petrecuți la cârma Germaniei, Angela Merkel se bucură de o mare popularitate.

Cunoscută pentru sobrietatea, statornicia și forța ei liniștită, femeia pe care germanii au poreclit-o „Mutti” (mami), și-a câștigat poziția de lider, devenind o figură cheie în Europa. Un val de nostalgie se simte deja în Germania printre tinerii care au crescut cu ea la putere încă din 2005.

 

Traducere de Irina Șerban după articolul publicat de France24.